Joe Biden a sosit în Franța, în prima sa vizită oficială și pentru a participa la comemorarea Debarcării din Normandia. Cinci zile de ceremonii și întrevederi

 2 comentarii
Joe Biden sosește în Franța Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden a început miercuri o vizită în Franţa, unde va participa la comemorarea a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia, operațiune militară care a apropiat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează France-Presse, potrivit Agerpres.



Joe Biden a fost întâmpinat la aterizarea la Paris de premierul francez Gabriel Attal. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, are programul încărcat, el fiind angajat încă de miercuri în festivităţile în cadrul cărora Joe Biden se va întâlni joi, pe plajele din Normandia, cu regele Charles, cu cancelarul german Olaf Scholz, cu omologul său italian Sergio Mattarella şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. În schimb, Biden este invitat pentru sâmbătă la Palatul Elysee, în prima sa vizita oficială de stat în Franţa.

Întâlnire Biden-Zelenski pe plajele din Normandia

Liderul de la Casa Albă va lua cuvântul la ceremoniile oficiale de pe plajele care au primit numele de cod Utah și Omaha în cadrul operațiunii Zilei-Z, așa cum mai este cunoscută Debarcarea din Normandia. Potrivit Casei Albe, debarcarea a „73.000 de americani curajoşi a deschis calea eliberării Franţei şi a Europei” de ocupaţia nazistă.



În afara programului, Biden va avea ocazia să discute cu Zelenski. Conform unui comunicat emis de Casa Albă, președintele american se va întâlni cu omologul său ucrainean pentru a vedea „cum putem continua să aprofundăm susţinerea” pentru Kiev. Cei doi şefi de stat se vor mai întâlni şi la summitul G7 programat pentru 13-15 iunie la Fasano, în regiunea Apulia, Italia.



La festivităţile din Franţa au început să sosească de luni circa 50 de veterani americani, dintre care unii au participat la asaltul amfibiu lansat la 6 iunie 1944, cel mai mare din istorie. „Bun-venit eroilor în Franţa”, le-a transmis președintele francez.



Rusia, aliată cu Statele Unite şi Regatul Unit împotriva Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost exclusă oficial de la eveniment din cauza invaziei sale din Ucraina, dar i s-a permis să trimită reprezentanți diplomatici.

Festivitățile, programate de miercuri până vineri

Festivitățile încep miercuri, la Plumelec, în Bretania, cu omagii din partea lui Macron la adresa luptătorilor bretoni din Rezistenţa franceză, paraşutiştilor din efectivele Franţei Libere şi numeroaselor victime civile ale celui de-Al Doilea Război Mondial.



În cursul după-amiezii, Macron va ţine la Saint-Lo, în Normandia, un discurs despre civilii ucişi de bombardamentele aliate în „Capitala ruinelor”, cum a numit dramaturgul irlandez Samuel Becket localitatea distrusă în proporţie de 90% în noaptea de după debarcare.



Seara, în aceeaşi regiune din nord-vestul Franţei, Macron îi va omagia pe deţinuţii din închisoarea din Caen - majoritatea membri ai Rezistenţei - executaţi de nazişti după debarcarea aliaților vestici.



La rândul său, Biden va vizita joi cimitirul american din Colleville-sur-Mer, în Normandia, unde se va întâlni cu veterani, iar duminică va depune o coloană de flori la un alt cimitir american, din Bois Belleau, în nordul Franței. În 2018, președintele american de la acea vreme Donald Trump nu a mai ajuns acolo, oficial din cauza vremii nefavorabile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    BogdanMaddi 05.06.2024, 20:17

    5 zile in care presa va cenzura orice impiedicatura si balbaiala sau gafa la microfon.

  • Avatar comentarii

    NicolaeS 06.06.2024, 17:48

    Foarte bine si frumos. Intreb ce cauta Cancelarul Scholz acolo ? Dupa cum se stie Germania a fost tara agresoare. S-a dus sa ceara scuze omenirii ? Astept sa vad ! De asemenea intreb pe cine reprezinta Zelenski ? Cine l-a mandatat si de ce ?

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală