12 Ian. 2018 11:45 , de Elvira Gheorghiță

Fostul ministru al Justiției Florin Iordache se externează sâmbătă

Distribuie

Fostul ministru al Justiției Florin Iordache, care a fost operat, joi după-amiază, pentru colecistită acută, poate fi externat sâmbătă, dacă lucrurile evoluează în continuare bine, a declarat, pentru Libertatea, șeful Clinicii de chirurgie de la Spitalul de Urgență Floreasca, profesor dr. Mircea Beuran, medicul care a efectuat intervenția.

Medicul a spus că starea lui Florin Iordache este bună, la mai puțin de o zi de la operație.

”Evoluția postoperatorie este bună. Dacă lucrurile continuă așa, atunci, pacientul ar putea fi externat sâmbătă”, a precizat profesorul Beuran.

Mircea Beuran a adăugat că Florin Iordache a fost operat pentru că avea pietre în colecist, care au dus la inflamare, fiind astfel necesartă intervenția chirurgicală. Diagnosticul pus după investigațiile medicale a fost de colecistită acută flegmonoasă litiazică.

Deputatul PSD Florin Iordache a fost internat joi, la Spitalul Floreasca, imediat a fost supus unor analize medicale, iar în urma investigațiilor, medicul Mircea Beuran a decis să îl opereze de urgență.

Colecistita reprezintă inflamaţia veziculei biliare și poate fi cronică sau acută. Cea mai frecventă cauză de colecistită acută este litiaza veziculară, colecistita litiazică, “pietre la fiere”. Litiaza este periculoasă prin complicaţiile pe care le provoacă, pentru că o “piatră” poate astupa canalul de evacuare a bilei, provocând complicaţii redutabile.

Florin Iordache este politicianul controversat care a ținut agenda publică, în 2017. În calitate de ministru al Justiției, a scos sute de mii de oameni în stradă, odată cu inițierea OUG 13 și a legii grațierii, în ianuarie. A demisionat din Guvern după criticile venite din stradă dar și din partea organismelor internaționale. S-a întors în Parlament, ca membru în Comisia juridică și a fost recompensat cu șefia Comisiei speciale pentru legile justiției. A finalizat cele trei proiecte, deși erau proteste atât în Parlamernt cât și în stradă, în ultima săptămână de lucru în Legislativ.

 

Loading...
Comentarii