Fostul preot Cristian Pomohaci, caterisit după acuzațiile de pedofilie, află joi dacă poate reveni în Biserică

Comentează
Scrisoare deschisă, în apărarea fostului preot Cristian Pomohaci

Fostul preot Cristian Pomohaci, caterisit după acuzațiile de pedofilie, află joi dacă poate reveni în Biserică. Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului judecă apelul fostului preot prin care contestă excluderea sa din Biserică. Pomohaci a fost acuzat de racolare de minori, după ce ar fi vrut să-l plătească pe un adolescent de 17 ani să întrețină relații sexuale cu el.

Joi, fostul preot va fi primit în fața celor cinci membri ai Consistoriului Mitropolitan din Sibiu alături, de mai mulți martori pe care i-a cerut în apărarea sa, notează Turnul Sfatului.

Cristian Pomohaci a ajuns în fața Arhiepiscopiei Sibiului – unde i se judecă apelul – cu câteva minute înainte de ora 10:00. Întrucât zona hașurată din fața porții Arhiepiscopiei era blocată de către autorități, mașina cu care a venit fostul preot a urcat pe trotuarul lăsat neîngrădit.

Judecata bisericească este programată să înceapă de la ora 10:00, într-una din sălile Arhiepiscopiei Sibiului, clădire aflată chiar lângă Catedrala Mitropolitană.

„Se va studia dosarul, va fi judecată cauza și la sfârșit veți afla și finalul. A spus că va aduce și martori, cred că mireni, nu știu câți vor fi”, a declarat, înaintea ședinței de judecată, preotul Teodor Cristea, reprezentant al Arhiepiscopiei ortodoxe Oradea.

Acesta a precizat că decizia de joi în cazul lui Pomohaci mai poate fi atacată la Consistoriul Superior Bisericesc.

Joi, spre deosebire de primul termen, forțele de ordine s-au mobilizat ăncă de dimineață au blocat accesul auto pe zona hașurată din fața Arhiepiscopiei. La prima înfățișare a lui Pomohaci, pe această zonă a fost parcată mașina lui, înconjurată mai apoi de susținători care i-au bruscat pe jurnaliști pentru a-i împiedica să se apropie de fostul preot.

De altfel, susținători sibieni ai fostului preot au început să sosească în fața Arhiepiscopiei cu aproape două ore înainte de judecată. Una din femeile care a fost prezentă și la prima înfățișare, de acum două săptămâni, a ținut să se roage în genunchi, în stradă, pentru Pomohaci.

”Știu că este nevinovat. Preoții trebuie cinstiți, nu judecați. Eu totdeauna zic așa: dacă văd un păcat la preot, acela e păcatul meu. El (Pomohaci – n.r.) este apărătorul ortodoxiei. Părintele se va întoarce la Moșuni pentru că acolo este nevoie de un păstor și oamenii îl iubesc. Eu cred că Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Știți cum zice preotul Arsenie Boca: nu vă plac preoții? Nașteți alții mai buni”, a povestit femeia, care lea oferit jurnaliștilor cărți de rugăciuni, ”pentru înțelepțire”.

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost caterisit pe 27 iulie 2017, prin decizia Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. El este acuzat că ar fi racolat un minor în scopuri sexuale.

Dosarul lui Cristian Pomohaci a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

Cristian Pomohaci a slujit la Parohia Moşuni din judeţul Mureş, care aparţine de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

Sursa foto: Silvana Armat/ Turnul Sfatului

Citește și: REPORTAJ ANCHETĂ. S-a întâmplat la Vaslui: Un om nevinovat a murit din neglijenta unei firme și indolența unor autorități | VIDEO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!