Astăzi, Anca Serea și Adi Sînă îl botează pe micuțul Moise la o biserică din București. Printre cei care au onorat invitația și și-au dorit să le fie alături celor doi părinți s-a numărat și Valentina Pelinel. Dat fiind faptul că Valentina este în continuare o mamă singură, tatăl micuțului ei fiind în spatele gratiilor, Pelinel este nevoită să vină ba singură, fie însoțită de o altă persoană la botezuri sau alte cumterii. Duminică ea a ales compania celei mai bune prietene ale ei, Sanda Mihai.
Cuprins:
Valentina Pelinel nu a avut șansă să meargă cu tatăl copilului ei, Cristi Borcea la nicio petrecere în calitate de cuplu. De când a născut și mai ales de când s-a aflat că are o relație cu fostul acționar al clubului Dinamo, Valentina a încercat să aibă grijă cu cine iese în oraș și în compania cui este fotografiată.
Așa se face că, atunci când nu este singură, Pelinel este văzută doar în compania Sandei Mihai, cea mai bună prietenă și confidenta ei. Așa se face că, la botezul lui Moise, fiul Ancăi Serea, Valentina și-a dorit ca Sanda să-i fie partener.
Dacă după sarcină Valentina a rămas cu câteva kilograme în plus, în câteva luni fostul fotomodel a reușit să revină la silueta cu care s-a consacrat. Așa se face că în ultimele fotografii arată impecabil. Îmbrăcată cu o rochie neagră, Valentina a lăsat să i se vadă picioarele lungi, tonifiate.
FOTO: Dumitru Angelescu