Unul câte unul, adversarii pe care sorţii i-au scos în cale la Campionatul Mondial de Sambo Masters de la Halkidiki, Grecia, au căzut seceraţi sub ploaia de lovituri bine gândite ale singurului sportiv român prezent la acest puternic turneu. Aşa se facă că, la final, jandarmul Adrian Petre a ascultat imnul naţional al României de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cu medalia de aur prinsă în jurul gâtului.

Printre fanii care l-au încurajat frenetic din tribune s-au numărat şi soţia sa, Nicoleta (31 de ani), dar şi băieţelul lor, Andrei, care, la numai patru ani, dă dovada unor calităţi de invidiat pentru acest sport de contact în care este iniţiat de o antrenoare.
Foto | Un jandarm clujean este cel mai bun din lume la arte marţiale ruseşti

Jandarmul, un obişnuit al podiumurilor

Plutonierul major Adrian Petre este un obişnuit al podiumurilor, la categiora sa de greutate. În 2008, în Belarus, jandarmul a fost campion modial, în 2010, în Spania, a luat bronzul la Jocurile Europene de Judo ale Politistilor si Pompierilor, iar în croaţia, tot în 2010, a ”înţepat„ un argint la campionatul european de Judo.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.