Un incendiu puternic a mistuit, în câteva ore, o fermă de creștere a animalelor din suburbia Moara Grecilor. Proprietarul și vecinii acestuia au reușit să salveze doar jumătate din cele 180 de capre aflate în interiorul saivanului construit din lemn și acoperiș din tablă, 90 de animale fiind pârjolite.

vaslui 8Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

La sesizarea făcută prin numărul de urgență 112, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a trimis în zonă două autospeciale de intervenție cu apă și spumă.

”În momentul în care echipajele au ajuns la intervenție, incendiul se manifesta generalizat cu flacăra la întreg saivanul, în suprafață de 140 de metri pătrați. Nouăzeci dintre caprele aflate în interior fuseseră salvate de către localnici”, a declarat, luni, pentru Libertatea responsabilul mass-media al ISU Vaslui, Vlad Cepoi.

Intervenția pompierilor a durat două ore, urmând ca aceștia, împreună cu polițiștii criminaliști, să stabilească o posibilă cauză care a condus la aprinderea fermei de animale.

Citește și: EXCLUSIV / Socrii ucigașului de la Brașov îi cer 2 milioane de euro daune morale. Florin Buliga își devalizase firma cu 400.000 de lei

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
FANATIK.RO
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Creatura de la Cernobîl care a dezvoltat o “superputere”. Ce au descoperit oamenii de știință
FANATIK.RO
Creatura de la Cernobîl care a dezvoltat o “superputere”. Ce au descoperit oamenii de știință
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Știrileprotv.ro
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Observatornews.ro
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI