Mihai Șora a fost primit cu aplauze de „colegii” lui mai tineri de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara. El le-a spus tinerilor că trebuie să își cumpănească bine răspunsurile și să nu se lase duși de val. Le-a dezvăluit și trei sfaturi pe care ar fi vrut să le primească la 18 ani.

„Un prim sfat ar fi: ia viața în serios. Ai una singură, pe care nu o poți trăi încă o dată, nu poți să te întorci în trecut. Chibzuiește-ți bine pașii în viață. Al doilea sfat ar fi – fii deschis către semenii tăi, spre semenii tăi. Al treilea sfat, nu știu, trebuie să mă mai gândesc… Să încercăm să înțelegem înțelesul lumii. Să ne punem întrebări, de ce, la ce? Să ne străduim să găsim un răspuns care să ne împlinească”, le-a mărturisit filosoful de 102 ani tinerilor de la Loga.

FOTO/Mihai Șora a plantat un stejar în curtea liceului în care a studiat la Timișoara. Ce sfaturi a dat tinerilor: "Să ia viața în serios"

De asemenea, Mihai Șora le-a spus tinerilor să nu-și piardă speranța în viitorul României, pentru că va fi unul de împlinire.

„Ceea ce ne lipsește nouă nu e atât potențialul, care e imens, ci străduința de a-l duce înainte pas cu pas. Nu cu opinteli extraordinare și pași uriași din când în când. Să înaintăm metru cu metru, dar să nu dăm niciodată înapoi, nici măcar un centimetru. Atunci viitorul României va fi asigurat”, a completat eseistul.

Filosoful a primit o diplomă de onoare din partea conducerii C.D. Loga, dar și un portret realizat de o profesoară din cadrul colegiului. După întâlnirea cu elevii, Șora a plantat un puieț de stejar în curtea liceului unde și-a petrecut adolescența. Academicianul de 102 ani a mai avut parte de o surpriză: de vineri, biblioteca școlii îi poartă numele.

Citește și:

Trei ani de la incendiul din Colectiv. Decizia care a condus la moartea a 64 de oameni. Pirotehnistul care a aprins artificiile a făcut declarații uluitoare despre ce s-a întâmplat în ultimele ore dinaintea tragediei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.