O bătrână în vârstă de 91 de ani poate spune că s-a născut a doua oară după ce a fost salvată dintr-o fântână îngustă de un metru. Femeia, singură, a mers să ia apă, dar i s-a făcut rău și a alunecat în apa rece ca gheața. Acțiunea pompierilor din Teleorman care au salvat-o s-a terminat în timp record.
Incidentul s-a petrecut marți dimineață, în jurul orei 8:30, în localitatea Merenii de Sus, din județul Teleorman.
Femeia în vârstă de 91 de ani a mers la fântână să scoată apă, dar i s-a făcut rău, s-a dezechilibrat și a căzut înăuntru, în tuburile înguste de doar un metru.
Un localnic aflat în zonă a observat totul și a sunat la 112.
Pompierii din județul Teleorman au ajuns la fața locului urgent și, în mai puțin de zece minute, au reușit să o scoată pe femeie din apa care avea doar câteva grade.
Ca să o salveze, au folosit o scară culisabilă și cordițe cu care au legat-o pe femeie și au tras-on afară.
În momentul în care a fost scoasă, bătrâna era conștientă, în stare stabilă și intrase în hipotermie. Pentru a fi siguri că nu este în pericol, salvatorii au dus-o la spitalul din Videle.
Doisprezece pomperi de la ISU Teleormen au participat la acțiunea de salvare.