FOTOREPORTAJ Locul din Bulgaria unde românii nu plătesc taxă de intrare. Aici a trăit ocrotitorul Bucureștiului, Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov

Chilii rupestre deasupra satului

Capitala României îl are drept patron spiritual pe Sfântul Dimitrie Basarabov, sărbătorit pe 27 octombrie în calendarul ortodox. Moaștele acestuia au fost aduse în București în 1774, iar legenda spune că au salvat orașul de o epidemie de ciumă, apoi de foamete și de holeră. Sfântul însă a trăit pe teritoriul de astăzi al Bulgariei, într-un sat aflat la 10 kilometri de Ruse.

Satul Basarbovo, din comuna Ruse, Bulgaria, numără în zilele noastre aproximativ 1.300 de locuitori. În ciuda apropierii de oraș, e bine ascuns într-o vale verde și liniștită, traversată de râul Rusenki Lom. Aici a trăit Sfântul Dimitrie cel Nou, în timpul țaratelor vlaho-bulgare. Nu se știe anul nașterii, doar cel al morții: 1685. A fost păstor de vite și s-a călugărit la o mânăstire de lângă sat.

Chiliile și altarul acestei mânăstiri sunt scobite în peretele calcaros al versantului abrupt. Seamănă, ca idee, cu ansamblurile monahale străvechi, descoperite în sudul Dobrogei. Doar că sit-ul de la Dumbrăveni a fost complet abandonat de autorități și lăsat în paza oilor, după cum ați putut citi în Libertatea.

Patronul desculț al bucureștenilor

„Viețile sfinților” îl descriu pe Sfântul Bucureștiului ca pe un mare iubitor al naturii și consemnează că acesta s-ar fi pedepsit, după ce a călcat din greșeală puii dintr-un cuib de pasăre, să meargă desculț, și vara, și iarna.

Moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov au fost descoperite în apele râului Lom, la mulți ani după ce pustnicul se săvârșise, neștiut de nimeni, într-o singurătate absolută. În jurul raclei lui s-au adunat bucureștenii, de atunci, și în vremuri de primejdie, și în vremuri de sărbătoare. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în 1955.

Lângă satul natal al lui Dimitrie păstorul a rezistat mânăstirea, cu scările ei înguste, din piatră de râu. Locul poate fi vizitat după un drum de o oră și jumătate cu mașina, din București. Șoseaua în stare bună șerpuiește printre dealuri și urcă, în curbe strânse, până la culmea împădurită de unde se vede Basarbovo și casele lui.

Înainte de intrarea în mânăstire, se găsește o parcare destul de încăpătoare și pentru autocare. Câțiva pași mai încolo, e un crucifix, un monument cu chipul sfântului și o băncuță, iar în dreptul lor, ca o mărturie a lepădării de vicleanul tutun, un covor de chiștoace.

Lumânări și mir cu parfum de trandafir

După poarta mănăstirii, intri într-o grădină, cu foișor amenajat pentru vizitatorii care vor o clipă de liniște și frumusețe. La baza scărilor spre chilii și spre bisericuța unde se țin slujbe după rânduiala de mănăstire, a fost instalat un magazin de suveniruri, unde se achită și taxa de intrare, de 4 leva de persoană – în jur de 12 lei. Când femeia care stă în spatele geamului aude vorbă românească, face un semn cu mâna, că „Nu” și zâmbește. „Românii – nu”, apoi explică, dând din mâini, că suntem scutiți de taxă de intrare.

Pentru că românii – gazda arată spre cutiile cu lumânări – cumpără din astea și din astea, românii plătesc acatiste, românii contribuie altfel la buna întreținere a lăcașului. O lumânare costă 2 leva. Iar pe lângă ele, sunt de vânzare mir cu parfum de trandafiri bulgărești, plicuri cu tămâie, icoane mari și mici, candele, mătănii, cruciulițe, obiecte de artizanat cu specific local, săpunuri, magneți de frigider și altele.

Chiliile sunt încastrate în peretele calcaros al versantului, iar înăuntrul lor a fost păstrată sobrietatea de la începuturi: câteva pleduri țărănești, așternute direct pe stânca săpată sub formă de pat, suporturi din lemn lustruit de vreme pentru cărțile de rugăciuni lăsate deschise. Vizitatorii au strecurat pe după icoane bilețele cu nume și dorințe, strâns împăturite.

În 1978, statul bulgar a declarat mânăstirea patrimoniu arheologic de interes local. Restaurările și îmbunătățirile aduse în scop turistic sau funcțional au fost făcute la scara modestă a arhitecturii inițiale, de loc ferit și de curiozitatea sătenilor, și de ochiul invadatorilor otomani. Nimic monumental, totul smerit.

Se acceptă și plata în lei

Când Sfântul Dimitrie cel Nou a devenit călugăr aici, mânăstirea avea deja peste două secole de existență, primele mențiuni despre ea fiind din secolul al XV-lea.

Dotată cu un pavilion nou, cu camere pentru călugări, Mănăstirea Basarbovo este încă activă. Lângă icoana ocrotitorului Bucureștiului, s-a adunat un morman de hârtiuțe cu rugăminți, iar în farfuriuța de tablă cu donații sunt câțiva lei românești.

Magazinul mânăstirii acceptă, de altfel, și plata în lei, pentru toate produsele, așa că nu trebuie decât să aveți numerar la purtător, dacă doriți să plecați de aici cu o amintire palpabilă.

După ce ți-ai golit portofelul de mărunțiș, poți să-ți golești și mintea de nimicuri. E o liniște aici că poți să-ți auzi, ocazie rară, gândurile de prisos, care nu produc valoare adăugată decât pentru tine cel viu și cel adevărat.

Amplasarea lăcașului e minunată pentru fotografii. Privit din chiliile de piatră, satul pare de jucărie. Orașul, deși la doi pași, e o închipuire. Singurul lucru serios e cerul, care le acoperă pe toate ale lumii – cuiburi de oameni, de păsări, animale fără cuib și de pripas – ca un mare clopot albastru.

Fotoreporterul Libertatea Eli Driu a surprins în imagini pitorescul mănăstirii libere pentru români, aflată la doi pași după Podul Prieteniei și granița cu Bulgaria.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 37

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro