Potrivit unui comunicat transmis joi de Statul Major al Forțelor Navale (SMFN), fregata a participat la Operația EUNAVFOR MED IRINI, contribuind semnificativ la obiectivele acesteia.

În cadrul misiunii, nava românească a făcut escale în porturile Souda (Grecia) și Catania (Italia) pentru pregătirea echipajului și refacerea capacității de luptă.

Aceasta a fost a patra participare a Forțelor Navale Române la operația IRINI, reflectând angajamentul României față de eforturile Uniunii Europene pentru securitate și stabilitate în regiune.

Operația EUNAVFOR MED IRINI, succesoarea Operației SOPHIA, a fost lansată în urma deciziilor luate la Conferința de la Berlin din 2022, având ca obiectiv crearea condițiilor pentru o încetare definitivă a conflictului din Libia și pentru restabilirea păcii în zona mediteraneeană.

De asemenea, pe 5 iunie, SMFN a anunțat încheierea operațiunilor de căutare a unui marinar de pe fregata „Regele Ferdinand”, dispărut în timpul misiunii.

Căutările au durat patru zile și au implicat resurse navale și aeriene, inclusiv elicopterul IAR 330 Puma Naval, precum și sprijin din partea a șapte state aliate sau partenere: Franța, Germania, Grecia, Italia, Libia, Luxemburg și Turcia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.