Fuga unui muncitor care nu mai fuge. Un tânăr bengalez și-a câștigat statutul de refugiat în Italia și cu ajutorul unui articol publicat de Libertatea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La jumătate de an după ce a fugit din țară în remorca dogorită a unui TIR românesc, Jahid Hasan a primit recunoașterea statutului de refugiat în Italia. Libertatea i-a urmărit povestea, de pe străzile prăfuite de la marginea Bucureștiului și până în tabăra de refugiați din Gradisca d’Isonzo.
Cuprins:
„Acordăm statutul de refugiat în conformitate cu articolul 1 al Convenției de la Geneva”, scrie pe bucata de hârtie pe care Jahid a primit-o, personal, pe 13 ianuarie. Nu înțelege de ce numărul ăsta ar putea să-i poarte ghinion cuiva, 13 pentru el este cea mai fericită zi din viața sa de până la cei 28 de ani. Anii ăștia i-a împlinit anul trecut, cu o inimă sugrumată de nesiguranță, în curtea unui abator din Boldești-Scăeni.
„Aduceau virusul la abator”
Libertatea i-a urmărit povestea de atunci, din ziua când a demisionat împreună cu alți 37 de bengalezi de la abatorul de pui din localitatea prahoveană. Au plecat aproape toți muncitorii care fuseseră recrutați din Bangladesh. Asta două luni în care au fost plătiți cu salariul minim pe economie le-au fost confiscate pașapoartele, așa cum acuză oamenii și compania neagă, și au fost închiși în curtea fabricii. De ce? Pentru „că vă dați seama că aduceau virusul la abator și ne închideau toată afacerea”, cum a explicat anul trecut, pentru ziar, consilierul juridic al Agrisol, Vasile Simion.
„Ne deportează?”
Jahid a ajuns să cutreiere străzile de la marginea Capitalei, în încercarea de a-și găsi un loc de muncă și un nou rost. Cei de la firmă nu le-au permis bengalezilor, în cele două luni de muncă, să meargă ăia 12 kilometri până la Ploiești pentru a-și depune actele la Imigrări. Așa că nu avea acte și număra cu anxietate zilele pe care le mai avea până ce îi expira și viza.
„Și ce se poate întâmpla dacă ne oprește Poliția? Ne deportează? Înapoi în Bangladesh”, mi-a spus cu o voce înecată Jahid, la marginea unei străzi prăfuite dintre București și Cățelu.
La două săptămâni după întâlnirea cu reporterii Libertatea și după multe alte refuzuri pe care le-a primit în încercarea sa de a se angaja, tânărul bengalez s-a urcat în TIR. Familia i-a trimis cei 3.500 de euro pe care îi cereau traficanții și a trecut într-o liniște mormântală granița dintre Ungaria și România.
Adăpostul de la Gradisca d’Isonzo
Acum e departe de orice. E aproape apus în tabăra de refugiați din Gradisca d’Isonzo, în nord-estul Italiei, aproape de granița cu Slovenia. Gradisca d’Isonzo e o comună cu câteva mii de locuitori, dintre care 10% sunt solicitanți de azil din întreaga lume.
Lumina roșiatică îi luminează fața lui Jahid Hasan. Dar și mai multă strălucire radiază din zâmbetul larg al bengalezului, care pe 8 iunie a călcat pentru prima dată țărâna sfărâmicioasă din Gradisca, la o aruncătură de băț de Marea Adriatică pe care tânărul de 28 de ani a văzut-o doar pe Google.
A ajuns aici după 12 ore în remorca supraîncălzită a unui TIR, care a călătorit prin soarele arzător al verii, din Timișoara și până-n Italia.
„E o surpriză pentru mine. Nu mă așteptam. Sunt atât de fericit. Îi mulțumesc lui Allah. Cred că ce ai scris m-a ajutat enorm. M-au crezut când le-am spus ce mi s-a întâmplat în România. M-au crezut pentru că voi m-ați crezut”, povestește Jahid, iar zâmbetul său umple lățimea ecranului care azi leagă Bucureștiul de Gradisca d’Isonzo.
Paginile de ziar
Ziarul cu articolul </strong><a href="https://www.libertatea.ro/stiri/fuga-muncitor-strain-din-abator-romanesc-pana-intr-o-tabara-refugiati-vestul-europei-3628129"><strong>„Fuga unui muncitor străin dintr-un abator românesc până într-o tabără de refugiați din vestul Europei”</strong></a><strong> a ajuns pe 14 decembrie pe masa Comisiei Teritoriale pentru Recunoașterea Protecției Internaționale din Udine.
„Le-am spus toată povestea mea, cu o parte din cuvintele pe care le-ai scris tu despre mine. M-au întrebat dacă aș mai fi plecat dacă găseam un alt loc de muncă în România. Le-am spus că nu, pentru că ăsta e adevărul”, completează Jahid.
Vestea primirii statutului de refugiat l-a umplut de liniște. Doar 2% dintre bengalezii care aplică pentru protecție internațională primesc acest statut în Italia, adică doar câteva zeci, așa cum arată cea mai recentă statistică Asylum in Europe.
În primele luni a împărțit camera cu alți patru bengalezi care fugiseră, la rândul lor, din România, dar pe care Jahid i-a cunoscut abia în camera cu paturi suprapuse din Gradisca d’Isonzo. Niciunul dintre ei nu a obținut protecție internațională. Toți așteaptă cu anxietate un răspuns de la autoritățile din Italia.
„Le-am spus povestea mea reală”, încheie Jahid. Dar povestea lui nu se oprește aici, ci abia pornește. Mai are câteva luni de așteptat pentru un nou pașaport, iar apoi vrea să plece să muncească la Milano ori Veneția.
„Poate mă întorc să văd România. Sunt oameni buni și acolo”, mai spune bengalezul, apoi apasă butonul roșu de pe ecran, iar cortina se trage peste cerul roșiatic din Gradisca d’Isonzo.
