Cod galben de instabilitate atmosferică

Prima avertizare meteo emisă de ANM este un cod galben de instabilitate atmosferică, în intervalul 17 iulie, ora 12.00 – 18 iulie, ora 3.00.

„În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Olteniei și local în
Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50-70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și izolat de peste 40-50 l/mp”, se arată în avertizarea meteo de la ANM.

Două avertizări de cod portocaliu

Totodată, meteorologii ANM au lansat și două avertizări de tip cod portocaliu. Prima avertizare este valabilă în intervalul 17 iulie, ora 15.00 – 18 iulie, ora 3.00.

„În nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și în Dobrogea continentală vor fi averse, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70-90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte (1-3 ore), cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și pe arii restrânse de peste 60 l/mp”, au precizat specialiștii ANM.

A doua avertizare de tip cod portocaliu vizează ploi puternice în județele Suceava, Botoșani și Neamț.

„În județele Suceava, Botoșani și Neamț vor fi averse importante cantitativ și se vor acumula 30-40 l/mp și izolat peste 60 l/mp”, se arată în avertizarea ANM.

Harta județelor afectate de fenomene meteo extreme, avertizare ANM valabilă între 17-18 iulie 2025

Harta județelor afectate de fenomene meteo extreme, avertizare ANM valabilă între 17 și 18 iulie 2025

Furtuni și ploi puternice în nordul țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis alte două avertizări meteo, una de cod galben și alta de cod portocaliu, care vor intra în vigoare după ce primele avertizări expiră.

Astfel, o avertizare de cod galben este valabilă de pe 18 iulie, începând cu ora 3.00 și până la ora 18.00 în aceeași zi.

„În nord-estul Transilvaniei și local în Maramureș și în nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp”, au anunțat meteorologii.

A doua avertizare, de tip cod portocaliu, vizează județele Suceava și Botoșani și este valabilă tot pe 18 iulie, între orele 3.00 și 18.00.

„În județele Suceava și Botoșani vor fi averse importante cantitativ și se vor acumula 30-35 l/mp și
izolat peste 50 l/mp”, avertizează ANM.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.