De Adrian Ilie,

Stelian Ion susține că USR are acum șanse de a se lupta cu PSD din interiorul Guvernului și de a-și pune în aplicare măcar parțial programul politic.

”Putem alege să luptăm în continuare, să fim în centrul acțiunilor de luptă anti PSD, dar de data aceasta cu muniție chiar din Guvern, sau putem alege să fim spectatori la piesa în care alții salvează sau încearcă să salveze justiția/democrația. Părerea mea este că greșim dacă stăm pe margine. Nu putem lăsa PNL-ul de capul său. Trebuie să fim acolo. Ăsta a fost votul din 26 mai! Lumea ne vrea acolo”, a afirmat Ion în mesajul către colegii săi.

Deputatul susține că USR ar putea să-și asume unele portofolii, precum Justiția și Mediu, domenii în care să vină cu un pachet legislativ foarte bun. Chiar și în cazul în care adoptarea acestuia prin asumarea răspunderii în Parlamennt ar eșua, atunci USR ar avea posibilitatea de a părăsi guvernarea cu fruntea sus.

În plus, USR va fi în dezavantaj față de liberali care vor fi considerați de electorat ca un partid responsabil care-și asumă guvernarea în condiții dificile.

”Rămânând cuminți pe margine în următoarele zile se va vorbi doar despre PNL, Iohannis, iar noi vom fi considerați ca ăia guralivi și lași. Ioahannis va fi președintele care a alungat PSD de la guvernare, PNL va fi partidul matur, responsabil, care pune interesul țării mai presus de interesele proprii și care își asumă curajos guvernarea, iar noi ne vom uita năuciți de pe margine”, a mai scris Stelian Ion.

Citește articolul integral pe G4Media.

Citeşte şi:

UPDATE | Noi consultări între preşedinte și partide, pentru desemnarea premierului. Luni sunt chemaţi liderii Pro Europa, PMP, ALDE şi minorităţi, marţi, liderii USR şi UDMR

Dan Barna anunţă că va merge marţi la a doua rundă de consultări cu preşedintele Klaus Iohannis. Ce condiţii pune USR pentru a vota Guvernul PNL

Nicușor Dan a primit susținerea USR București pentru o candidatură independentă la Primăria Capitalei

Scrisoarea lui Ștucan către Gica Hagi: „Iartă-mă că-ți voi spune ceva ce alții se tem să-ți spună. Și tu știi asta, dar ești prea orgolios să o recunoști”
GSP.RO

Scrisoarea lui Ștucan către Gica Hagi: „Iartă-mă că-ți voi spune ceva ce alții se tem să-ți spună. Și tu știi asta, dar ești prea orgolios să o recunoști”

Horoscop 20 noiembrie 2019. Gemenii își risipesc toate îndoielile
HOROSCOP

Horoscop 20 noiembrie 2019. Gemenii își risipesc toate îndoielile