Gabriela Firea, dezamăgită de ultima discuție cu Marcel Ciolacu pentru Primăria Capitalei: Am plecat necăjită

 330 comentarii
Arhiva foto

Preşedinta PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat marți, 6 februarie, că nu știe dacă va fi candidatul social-democraților la Primăria Capitalei, iar președintele partidului, premierul Marcel Ciolacu, refuză să confirme acest lucru.

Ea a spus că a plecat nemulțumită de la ultima discuție cu Ciolacu, fără să precizeze când a avut loc. „Recunosc, am plecat un pic mai necăjită de la acea discuţie, dar e normal ca şi în viaţa politică, ca şi în cea personală, să existe momente care nu sunt neapărat dorite. Au fost discuţii care au nu mers în aceeaşi direcţie, ca direcţie pe care o consideram eu potrivită”, a spus Firea, potrivit news.ro.

Ea susține că stă bine în sondajele interne comparativ cu alții și că nu e normal ca PSD să prefere alte variante. „În momentul în care un partid are un candidat cu potenţial, indiferent cum se numeşte, şi care are în acest moment în jurul cifrei de 30% şi ceva şi cu o campanie bună se duce spre 40% şi nu este desemnat, şi se fac alte negocieri, eventual pentru candidaţi care au 8 sau 10%, este normal să îţi pui întrebarea ce semnal dai în ţară”, a afirmat prim-vicepreședinta PSD.

Întrebată dacă a mai vorbit recent cu Marcel Ciolacu, Gabriela Firea a afirmat că a vorbit prin mesaje și a negat că actualul premier al României va fi candidat la PMB, așa cum s-a vehiculat într-o parte a presei.

Firea a mai susținut că nu se grăbește și că nu pune presiune în partid ca să fie desemnată candidat la Primărie pentru alegerile locale din toamnă. „Nu sunt deloc grăbită şi nu fac deloc presiuni. Ce înseamnă să faci presiune? Nu fac niciun fel de presiune, nu strâng cu uşa pe nimeni, nu ameninţ cu demisia, nu colportez nimic”, a mai afirmat ea.

Declarațiile au venit în contextul în care PSD nu și-a anunțat candidații pentru alegerile locale, iar Marcel Ciolacu a spus în mai multe rânduri că „deocamdată Gabriela Firea e candidata PSD”, dar decizia finală se va lua abia în vară.

Gabriela Firea și-a mai exprimat recent nemulțumirea pentru că Marcel Ciolacu evită să o numească oficial candidatul PSD la Primăria Capitalei și că ea este „candidatul deocamdată”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (330)
  • Avatar comentarii

    costin1984 07.02.2024, 09:54

    Destul de urât!! Chiar la doamna i place să lupte pentru un ideal !!!

  • Avatar comentarii

    Aura1 07.02.2024, 09:55

    Cel mai probabil refuză, și nu vrea o femeie să candideze....

  • Avatar comentarii

    Modoranvasile 07.02.2024, 10:06

    Covrigărie de ciolacu are el mai multe interese politice dar dacă PSD-UL pierde alegerile pe ce se bazează ciolacu și tot clanu din partid

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 07.02.2024, 10:11

    Cred ca le vor da primaria capitalei PNLului in schimbul presedentiei.

  • Avatar comentarii

    mica 07.02.2024, 10:25

    Să se lase de politică dacă e dezamăgită.

ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!