În stațiunea Azuga, pârtiile Cazacu și Sorica sunt zilele acestea pline de copii. Pentru că multe școli sunt închise toată săptămâna, instructorii de schi au profitat și au organizat tabere pentru cei mici de 5 sau 6 zile.

Ileana are 7 ani și a fost adusă din București de către părinți pe pârtie pentru a învăța tainele sporturilor de iarnă. Deși termometrele arată – 10 grade Celsius, micuța se bucură de timpul petrecut în aer liber, iar în pauzele dintre lecțiile de schi se joacă în zăpadă.

„Este foarte frumos aici și distractiv. Zăpadă și mulți copii. Astăzi am făcut un îngeraș pe zăpadă și am schiat. Am urcat chiar și cu telegondola și am coborât pe pârtia mare. Chiar mă bucur că nu trebuie să merg nici săptămâna asta la școală“, a povestit Ileana.

IMG_4341Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Pe pârtiile din Azuga stratul de omăt măsoară peste 60 de centimetri și este perfect pentru practicarea sporturilor de iarnă. Aici, și prețurile au fost reduse începând de ieri la cartelele de acces pe instalațiile de transport pe cablu.

„Pârtiile sunt foarte bune. Cazacu este de vis, iar Sorica foarte bună. Odată cu trecerea sezonului de sărbători ne-am gândit că este normal să reducem prețurile. Le-am scăzut considerabil la transportul pe telegondolă. Astfel, pentru o zi pentru adulți la transportul cu telegondola, de la 140 de lei am redus tariful la 110 lei. Ele sunt valabile până pe 30 ianuarie. Ne bucurăm că sunt mulți copii pe pârtii. A devenit o tradiție, iar Azuga este stațiunea taberelor pentru copii și în aceeași măsură am redus și tarifele pentru ei“, a explicat Vasile Richea, directorul tehnic al domeniului schiabil.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.