Un preot din Iași a fost prins de soție cu amanta în postul Crăciunului! Preoteasa a chemat pompierii să spargă ușa

Comentează
Preotul acuzat că și-a înșelat soția în casa parohială, oprit de la slujire de Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Preotul Flavian Duduman din Iași este în centrul unui scandal, dar și în atenția Inspecției bisericești! Clericul a fost prins de soția sa împreună cu amanta, care este învățătoare la școala din comuna Golăiești, unde preotul predă religie. Faptele s-au consumat în mai multe rânduri, susține soția acestuia, atât în casa parohială, cât și în apartamentul personal. Ba mai mult, preoteasa ar fi fost nevoită chiar să cheme pompierii să spargă ușa pentru a intra în apartament.

Tânărul preot Flavian Duduman este paroh la Cilibiu, comuna Golăieşti, și este acum cercetat canonic de Corpul de inspecţie bisericească fiindcă, pe lângă acuzațiile aduse de către soția sa, aceștia au descoperit și faptul că el a divorțat la începutul lunii decembrie.

"Este o investi­gaţie în curs de desfăşurare, miercuri, de la ora 10.00, îl avem pe părintele chemat la noi, la Mitropolie, pentru o primă discuţie. Îl vom informa despre plângerea făcută de soţia sa, îi vom prezenta şi ceea ce ştim noi, abordăm şi problema divorţului, demarăm efectiv o anchetă. Atâta timp cât nu e vorba de un adulter demonstrat, dacă divorţul este pronunţat din culpa ambelor părţi, teoretic, da, este foarte pasibil de depunere din treaptă, dar asta se face în urma unei analize foarte atente. Am înţeles de la doamna că au fost la un notar, dar vreau să aflu şi părerea preotului miercuri", a declarat pr. Dumitru Boboc, inspector eparhial bisericesc de la Corpul de inspecţie bisericească al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Acesta a mai explicat că un preot decăzut din treaptă fiindcă a fost de acord cu divorțul nu mai are șanse de a primi dreptul de a sluji din nou, cel mai probabil urmând să fie caterisit (exclus din biserică).

Soţia lui Flavian Duduman îl acuză că a înşelat-o de mai multe ori şi că a împins-o către divorţ, toate întâmplându-se de la începutul Postului Crăciunului.

Conform surselor Libertatea, tânărul de 29 de ani este acuzat că avea o relaţie de mai mult timp cu o învăţătoare care predă la aceeaşi şcoală unde predă şi el religie, din comuna Golăieşti, despre care soţia sa nu ştia.

Însă acum, de la începutul Postului Crăciunului, aceasta a descoperit că femeia cu care preotul Flavian Duduman avea o relaţie stătea foarte mult la Casa parohială şi i-a surprins împreună atât acolo, cât și la apartamentul unde locuiau împreună.

Aceleaşi surse au precizat că femeia s-a plâns că ar fi fost şi bătută de către preot în parcarea unui supermarket, dar nu a depus plângere la poliţie.

Preotul a fost îndepărtat deja din funcția administrativă pe care o ocupa la Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor.

Surse din cadrul Mitropoliei arată că a avut o ascensiune fulminantă: la 27 de ani, la doi ani de când şi-a dat examenul de capacitate preoţească, a primit şi propria parohie, dar şi funcţia administrativă din care a fost înlăturat.

El primea deja sarcini care nu sunt oferite de regulă persoa­nelor care nu au încrederea celor din interiorul sistemului.

Spre exemplu, anul acesta, în septembrie, preotul Flavian Duduman a susţinut discursul Preafericitului Daniel la deschiderea anului de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăs­tirea Neamţ, unde a fost alături de Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Contactat telefonic de Libertatea, preotul a refuzat să comenteze acuzațiile aduse.

Sursa FOTO - Tudorel Rusu, Doxologia

Citește și:

Ion Iliescu neagă declarațiile făcute pentru Le Figaro: "Nu cred că avem în faţă un fake news, ci un act de război mediatic"

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
13:25
Radu Ciucă, detalii din culisele emisiunii „Furnicuțele” după venirea lui Cătălin Măruță. Ce îl enervează la prezentatorul TV
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!