Totul s-a întâmplat vineri, în ziua în care avea loc o „vânătoare de ouă de Paşte” (joc în care adulţii ascund nou – fierte, de ciocolată sau ce ceară – în diverse locuri, iar copiii trebuie să le găsească), la care participau circa 30 de copii şi adulţi.

La un moment dat, câţiva copiii, aflaţi pe un câmp în căutare de ouă, au observat că deasupra lor survolează un elicopter şi au văzut, la mică distanţă de ei, doi bărbaţi fugind în direcţii diferite. Imediat, copiii şi-au dat seama că elicoperul de poliţie este în urmărirea celor doi şi au recurs la un truc ingenios pentru a-i ajuta pe oamenii legii.

Mai exact, ei s-au aşezat pe pământ şi au format o săgeată din trupurile lor, indicând astfel locul în care a fugit unui dintre hoţi.

Echipajul din aer a trimis imediat datele indicate de copiii poliţiştilor de la sol, iar hoţii, doi tineri de 27 şi 28 de ani, au fost prinşi şi arestaţi.

„Ingeniozitatea lor s-a dovedit de mare ajutor pentru echipa noastră. Drept mulţumire pentru elicopterul a aterizat aproape de copiii, iar poliţiştii le-au mulţumit personal pentru implicare”, a declarat unul dintre cei din echipajul de poliţie, potrivit The Sun.

Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro

Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Viva.ro

Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Observatornews.ro
Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Ultimele ore din viața bărbatului de 81 de ani ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani. A fost găsit dezbrăcat pe câmp
Știrileprotv.ro
Ultimele ore din viața bărbatului de 81 de ani ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani. A fost găsit dezbrăcat pe câmp
Gina Pistol a început să plângă la Chefi la Cuțite. Povestea unei concurente a făcut-o să cedeze
FANATIK.RO
Gina Pistol a început să plângă la Chefi la Cuțite. Povestea unei concurente a făcut-o să cedeze
Moment tensionat la Bucureşti! Ofiţerul de presă al Belarusului i-a luat microfonul din faţă selecţionerului şi a răspuns el. Întrebarea delicată: "V-am zis de la început"
Orangesport.ro

Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Unica.ro
Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
HOROSCOP

Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE