Gheorghe Vlădan, la un pas de liberare. Asasinul ar putea ieși din pușcărie la 13 ani de la masacrul de la coaforul Perla, după ce a fentat pedeapsa pe viață

 4 comentarii
gheorghe-vladan-asasinul-de-la-perla

Gheorghe Vlădan,polițistul-criminal care în martie 2012 și-a ucis soția și pe o colegă a acesteia, apoi a rănit alte 6 persoane, află miercuri, 12 martie 2025, dacă va fi sau nu pus în libertate cu 10 ani înainte de termen. Cunoscut ca „asasinul de la coaforul Perla” din Capitală, Vlădan a executat până acum doar 13 ani de pușcărie din pedeapsa de 25 de ani la care a fost condamnat pentru omor calificat, se află deja la a treia cerere de liberare condiționată și la a patra analiză a comisiei din penitenciar.

Se judecă cererea pe fond. Urmează instanța superioară

Judecătoria Sectorului 4 a luat în discuție, pe 13 februarie 2025, solicitarea lui Gheorghe Vlădan de a fi eliberat din închisoare, urmând a soluționa cererea pe fond pe data de 12 martie 2025. Oricare ar fi hotărârea, ultimul cuvânt îl va avea instanța ierarhic superioară.

A doua cerere de liberare condiționată formulată de Gheorghe Vlădan a fost respinsă pe 15 decembrie 2023 (la Tribunalul Ilfov) și pe 2 noiembrie 2023 (la Judecătoria Sectorului 4), după ce instanțele i-au respins primul demers în 2022.

  • Pe data de 12 februarie 2013, Tribunalul București l-a condamnat pe fostul polițist, pe fond, la închisoare pe viață după ce a omorât două persoane și a rănit alte 6 în coaforul Perla, unde venise hotărât s-o ucidă pe fosta soție, Florina Vlădan.
  • În apel, pe data de 17 octombrie 2013, instanța de control judiciar a menținut hotărârea pe fond.
  • Gheorghe Vlădan a declarat recurs la Înalta Curte, însă și l-a retras câteva luni mai târziu, pe data de 31 ianuarie 2014, astfel că decizia Curții de Apel București a rămas definitivă.

Cum i-a scurtat Tribunalul Giurgiu pedeapsa lui Gheorghe Vlădan

Pe data de 4 iunie 2019, Gheorghe Vlădan a sărbătorit, în pușcărie, împlinirea vârstei de 60 de ani, fapt care i-a dat automat dreptul să ceară comutarea detențiunii pe viață într-o pedeapsă mai mică:

  • Vechiul Cod penal prevedea înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii de 25 de ani în mod imperativ în cazul împlinirii vârstei de 60 de ani pe parcursul executării pedepsei.
  • În schimb, noul Cod penal are reglementări mai dure: condiționează înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii de 30 de ani, în cazul în care condamnatul împlinește vârsta de 65 de ani pe perioada executării pedepsei. De asemenea, noua lege spune că pedeapsa pe viață poate fi comutată doar dacă deținutul a avut o bună conduită pe durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare și a făcut progrese constante și evidente în vederea reintegrării sociale.

Fiica victimei n-a avut niciun cuvânt de spus la comutarea pedepsei

Pe data de 4 decembrie 2019, Tribunalul Giurgiu a constatat că în cazul comutării pedepsei au intervenit, în timp, modificări ale legislației, astfel că i-a aplicat lui Gheorghe Vlădan principiul legii mai favorabile – în cazul lui, prevederile vechiului Cod penal. Instanța i-a comutat detențiunea pe viață în pedeapsa de 25 de ani.

Fata celei de-a doua femei ucise de Gheorghe Vlădan, Georgiana B., a contestat soluția pe rolul Curții de Apel București, unde, pe data de 5 martie 2020, hotărârea a rămas definitivă. Instanța de control judiciar a respins ca inadmisibilă contestația pentru următoarele considerente:

  • „În cauza de faţă, petenta a promovat o cale de atac inadmisibilă, întrucât inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
  • În cauză, faţă de obiectul acestei proceduri judiciare, care nu are nicio legătură cu faptul că în cadrul procesului ce s-a finalizat cu această condamnare petenta a avut calitatea de parte civilă, Curtea constată că petenta nu justifică niciun fel de interes juridic, chiar dacă este evident că ar exista unul de natură morală, pentru a formula prezenta cale de atac.
  • Curtea apreciază că respingerea unei căi de atac neprevăzută de lege ca inadmisibilă nu constituie o ingerință nejustificată cu privire la liberul acces la justiție”, se arată în Hotărârea nr. 67/2020 a Curții de Apel București.

Astfel, analizând succesiunea de legi în cazul lui Gheorghe Vlădan, instanța a scris că „pedeapsa detențiunii pe viață nu este perpetuă”, legiuitorul prevăzând comutarea obligatorie a pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii de 25 de ani, în momentul în care condamnatul împlinește vârsta de 60 de ani.

Tribunalul Ilfov, în 2023: „Vlădan nu este pregătit să revină în societate”

Pe data de 15 decembrie 2023, Tribunalul Ilfov a confirmat hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 din data de 3 noiembrie 2023 și i-a respins lui Gheorghe Vlădan cererea de liberare condiționată.

  • „Tribunalul reţine că deţinutul a executat fracţia minimă din pedeapsă, însă, analizând actele aflate la dosarul cauzei, tribunalul constată, în acord cu prima instanţă, că deţinutul nu poate fi liberat condiționat la acest moment.
  • Așadar, tribunalul are în vedere că deținutul se află la a treia analiză în comisia pentru liberare condiționată, a desfășurat activități lucrative în interiorul locului de deținere, pe o perioadă totală de aproximativ 111 luni (muncă neremunerată).
  • În ceea ce privește evoluția în planul reintegrării sociale, acesta a finalizat programul de adaptare pentru viața instituționalizată, cel destinat persoanelor cu o conduită agresivă, geografia României, educație prin sport, educație civică și trei programe de informare derulate de colaboratori externi, fiind inclus și în cadrul mai multor activități semistructurate, de asemenea, deţinutul a întâmpinat dificultăți în menținerea unui comportament corespunzător, fiind sancționat disciplinar o dată pentru stabilire de legături nepermise.
  • Analizând conduita acestuia în ansamblu, din momentul încarcerării, ținând cont și de tipul de programe parcurse, tribunalul apreciază că eforturile depuse de acesta pentru reintegrarea sa socială raportat la perioada executată și gravitatea faptei săvârșite sunt reduse, neputându-se reține, în acest moment, că există dovezi temeinice de îndreptare.
  • Aspectele invocate de apărare, în sensul că deţinutul a fost recompensat pe perioada detenţiei şi a participat la programe educaţionale, deşi apar favorabile, raportat la toate motivele expuse anterior, sunt insuficiente la acest moment, în vederea liberării condiţionate. Aspectele pozitive trebuie continuate şi consolidate.
  • În contextul expus, tribunalul reţine că timpul pe care condamnatul l-a executat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să îşi însuşească în totalitate scopul preventiv şi educativ al pedepsei şi nu se poate reţine astfel că este pregătit din punct de vedere educativ să revină în societate”, au scris judecătorii de la Tribunalul Ilfov în Hotărârea nr. 1011/2023 din 15 decembrie 2023.

Și-a „făcut curaj” cu horincă și a deschis focul în coaforul Perla

Pe data de 17 octombrie 2013, Curtea de Apel București a menținut pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru Gheorghe Vlădan, pronunțată pe fond de Tribunalul București.

Iată principalele considerente din Hotărârea nr. 247/2013:

  • „Curtea apreciază că activitatea inculpatului este una specifică acţiunii care caracterizează laturile obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, respectiv tentativa la această infracţiune, ţinând seama de instrumentul folosit, pistolul Glock, apt de a produce decesul persoanelor asupra cărora se foloseşte prin tragerea de gloanţe, distanţele extrem de reduse de la care inculpatul a executat focurile de armă, sub 3 metri în toate cazurile, intensitatea şi viteza  de pătrundere a proiectilelor, orientarea focurilor de armă în raport de zonele vitale vizate  ale corpului.
  • De asemenea, în mod corect a apreciat tribunalul că atitudinea inculpatului a fost în sensul uciderii victimelor faţă de împrejurarea că inculpatul nu a încetat după primul foc, nici după al doilea, acesta a continuat să tragă cele 11 gloanţe asupra celorlalte victime, fiindu-i în mod evident extrem de clar rezultatul produs faţă de primele victime.
  • Acţiunea inculpatului a continuat, în raport de fiecare dintre victime rezultatul urmărit fiind acela de a le ucide, fără cea mai mică intenţie de a întrerupe activitatea, atitudinea acestuia fiind evident în sensul pedepsirii victimei soţie dar şi a celorlalte, astfel încât nu poate fi reţinută apărarea inculpatului.
  • Chiar dacă am admite că nu a urmărit uciderea şi a celorlalte victime, în afara soţiei sale, a acceptat producerea şi a acestui rezultat, faţă de modalitatea în care a acţionat, fiind evident că tragerea de focuri de armă cu glonţ de la o distanţă de 1-2 metri într-o zonă vitală sau chiar într-o altă zonă, este în măsură să provoace decesul. 
  • Față de derularea faptelor rezultă fără dubii intenţia inculpatului de a ucide atât victimele (Vlădan Florina – n.r.) şi (Bendre Mariana – n.r.), cât şi celelalte părţi vătămate, cu privire la care doar hazardul şi norocul a făcut ca rezultatul să nu fie decesul, Curtea apreciind că nu se impune reluarea concluziilor rapoartelor de necropsie şi expertizelor medico-legale, toate aceste probe dovedind dincolo de orice dubii că încadrarea juridică este cea reţinută de Tribunal, susţinerile inculpatului sub acest aspect neputând fi reţinute.
  • Referitor la motivul de apel vizând achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faţă de lipsa probelor care să ateste alcoolemia, Curtea apreciază că nu se poate reţine acest motiv de apel (…), inculpatul recunoscând de altfel că a consumat o cantitate de 20 sau 50 grame de horincă, astfel încât Curtea constată că motivul de apel vizând achitarea a fost practic formal invocat, Curtea constatând că la momentul efectuării expertizei a fost avută în vedere declaraţia inculpatului privind consumul de alcool şi de medicamente pe care inculpatul le luase anterior, astfel încât expertiza ar fi menţionat eventualele efecte asupra concentraţiei de alcool în sânge produse de medicaţia ingerată.
  • Inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni de o gravitate extremă, între acestea o infracţiune de omor calificat şi deosebit de grav, asupra soţiei sale, asupra unei alte persoane, colegă a soţiei sale (…) şi a încercat să ucidă într-o manieră extrem de violentă, într-un loc public şi în prezenţa unui număr mare de persoane pe oricine altcineva care s-ar aflat în preajma soţiei.
  • Or, ţinând seama de toate acestea, de mijlocul folosit, care a pus în primejdie viaţa unui număr mare de oameni, rezultat care  s-a şi produs asupra a două persoane şi nu şi asupra celorlalte doar datorită norocului acestora şi hazardului, nicidecum datorită inculpatului care ar fi evitat producerea acestui rezultat şi faţă de aceste părţi vătămate, Curtea apreciază că doar pedepsele cu detenţiunea pe viaţă, respectiv închisoarea de 20, 5 şi 3 ani sunt apte să satisfacă scopul şi rolul pedepsei, privită atât ca mijloc de reeducare dar şi ca măsură de constrângere.
  • Curtea reţine că inculpatul a săvârşit fapta pe fondul relaţiilor tensionate pe care le avea cu soţia, a premeditat fapta, şi-a organizat un plan temeinic pe care l-a urmat îndeaproape pentru a obţine rezultatul urmărit, Curtea neputând reţine atitudinea ulterioară a acestuia de remuşcare şi de regret, care nu poate fi decât formală faţă de tot ansamblul infracţional, Curtea limitându-se la a aminti doar, în acest context,  şi impactul extrem de negativ pe care faptele inculpatului le-au avut asupra societăţii, fapta fiind amplu  relatată în mass-media şi generând realmente o stare de alertă şi panică în rândul populaţiei faţă de posibilitatea producerii unor asemenea infracţiuni.
  • În raport de tot ansamblul infracţional, împrejurările concrete în care inculpatul a acţionat, Curtea apreciază că pedepsele aplicate de instanţa de fond sunt corect individualizate atât sub aspectul felului, cuantumului cât şi sub aspectul modalităţii efective de individualizare, Curtea apreciind că circumstanţele favorabile personale nu pot fi reţinute”, reține instanța în documentul citat.

Cazul lui Gheorghe Vlădan a generat numeroase controverse în 2012. Opinia publică s-a întrebat, atunci, cum a fost posibil ca un fost angajat al MAI cu probleme psihice să dețină o armă de foc cu muniție letală, cum a reușit acesta să treacă testele pentru a reveni în activitate, precum și de ce au fost ignorate toate plângerile soției lui, care arăta că fostul polițist avea un comportament violent.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Monseur 12.03.2025, 09:55

    Pai cum "justitia" din Romania gandeste cu buzunarul, nu cu legea... ne [putem astepta la orice tampenie.

  • Avatar comentarii

    Toni2 12.03.2025, 11:56

    Un astfel de criminal nu ar trebui eliberat niciodată .

  • Avatar comentarii

    BufnitaDuminicala 12.03.2025, 14:37

    Alt criminal care o să fie eliberat!!! Cum este posibil așa ceva? În loc să rămână în închisoare până la sfârșitul vieții o să fie liber în curând. Senzația mea este ca criminalii sunt tratați foarte lejer de către justiție și fără nici o compasiune față de victime.

  • Avatar comentarii

    Ttyy 12.03.2025, 16:43

    Criminal, dubla crima, alte persoane ranite, fapte de dimensiune terorista, politist cu arma din dotare. Ar fi inacceptabil sa scape asa usor, cat timp are puterea de a recidiva. El care trebuia sa fie un exemplu pentru ceilalti cetateni.

ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!