Gigi Becali vorbeşte numai la superlativ despre Paula Iacob. Pe vremea când era în puşcăria, avocata l-a apărat în instanţă, dar s-a apropiat de el şi sufleteşte.
"Eu nu voiam să mai intru, să mai vorbesc, dar fiind vorba de Paula Iacob am acceptat. Paula Iacob a fost cel mai bun om pe care l-am cunoscut în viaţa mea. Nu am cunoscut alt om mai bun. Ea găsea în fiecare om ceva bun.
Nu trebuie să căutăm cu lupa binele ei, ea a fost numai bunătate. Spun din toată inima "Să o ierte Dumnezeu". Ea făcea o apărare mai pe suflet, voia să sensibilizeze judecătorii. Mi-aduc aminte când venea la puşcărie şi îmi aducea câte o bucată de plăcintă, mi-o dădea la vorbitor. Îmi dădea cu parfum din parfumul ei. Eu nu îi luam parfumul, pentru că mi se părea nedrept faţă de ceilalţi din celulă, care nu aveau", a spus Gigi Becali, la România TV.