Potrivit autorizației, greierele de casă se poate consuma atât sub formă congelată, uscată sau pudră.

Autorizația Comisiei Europene a fost susţinută de statele membre în data de 8 decembrie 2021, după o evaluare amănunţită realizată de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA). Aceasta a ajuns la concluzia că consumul acestei insecte este sigur pentru utilizările cerute de compania care a formulat solicitarea.

Produsele care conţin noul aliment trebuie să fie etichetate corespunzător şi să menţioneze posibilele reacţii alergice.

În luna iulie a anului trecut, viermele galben uscat a fost declarat aliment după o analiză riguroasă, iar în luna noiembrie, lăcusta călătoare.

În ultimii ani, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a descoperit că insectele sunt o sursă de alimente hrănitoare şi sănătoase cu un conţinut bogat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre şi minerale. Pe lângă asta, insectele constituie o parte importantă a dietei zilnice pentru sute de milioane de persoane din lume.

De asemenea, în contextul strategiei „De la fermă la farfurie”, insectele au fost indentificate drept o sursă alternativă de proteine care ar putea facilita trecerea spre un sistem alimentar mai sustenabil.

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.