UPDATE. Grevă generală în toate spitalele din țară. Ce trebuie să știi dacă mergi la spital luni

Comentează
Arhiva foto

Luni, 31 octombrie 2016, Federaţia SANITAS declanşează grevă generală în unităţile sanitare din România.UPDATE ora 12:00. Greva generală declanșată luni de Sanitas va continua, deoarece discuțiile de până acum cu Ministerul Sănătății nu rezolvă cerințele sindicaliștilor, a declarat președintele Sanitas, Leonard Bărăscu.

UPDATE. Aproximativ 80.000 de cadre medicale, dar şi personalul tehnic (TESA), membri ai sindicatului Sanitas, au declanşat greva generală. O parte dintre protestatari s-au adunat , luni dimineaţa, în faţa Spitalului Floreasca.

"Greva este pe termen nelimitat. Fac un apel către parlamentari să se mobilizeze, astfel încât să se asigure cvorumul iar mâine ar trebui să fie plenul care să voteze toate amendamentele depuse de Sanitas. Sunt peste 82.000 de semnaturi adunate. În continuare personalul TESA din spitale e printre cele mai prost plătit din sistemul bugetar. Aceste două ordonanţe ale Guvernului, în loc să rezolve inechităţile, le-au adâncit şi mai mult. În spital, asistentele şi personalul TESA asigură acum o treime din necesar şi sunt tratate doar urgenţele. Am făcut apel către asociaţiile de pacienţi din ţară să transmită în teritoriu, cazurile care nu sunt urgenţe să rămână acasă. În cazul în care vom avea succes şi parlamentarii vor vota amendamentele, vom fi obligaţi să încheiem această formă de protest", a declarat liderul Federatiei Sanitas, Marius Sepi, conform Mediafax.

Potrivit SANITAS, acest lucru presupune că 2/3 din salariații aflați în unitățile sanitare pot participa la grevă, restul de 1/3 din angajați trebuie să asigure continuitatea actului medical. Aceștia din urmă pot să nu fie membrii de sindicat.

Cea mai stringentă solicitare a membrilor Federaţiei SANITAS vizează acceptarea plăţii sporurilor la nivelul anului 2016, şi nu al anului 2009, pentru personalul care are acest drept, după cum a declarat săptămâna trecută prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi.

Totodată, sindicaliștii cer introducerea în Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului 20/2016 a angajaţilor care lucrează în serviciul tehnic administrativ - 23.000 de persoane, a funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică - 1.800 de oameni şi a celor din creşe şi grădiniţe - aproximativ 1.500 de persoane.

"De asemenea, Sanitas mai solicită reducerea diferenţelor salariale de până la 800 de lei între asistenţii medicali absolvenţi ai şcolilor postliceale sanitare şi cei cu studii superioare, ambele categorii având aceeaşi profesie, având aceeaşi fişa a posturilor şi aceleaşi atribuţii", a spus Marius Sepi.

Federaţia Sanitas a cerut şi reducerea diferenţelor de salarizare de până la 1.200 de lei între spitalele clinice şi neclinice şi trecerea asistenţilor din asistenţă socială pe grila din sistemul neclinic.

Întrucât greva înseamnă întreruperea voluntară a muncii, și bazându-ne pe faptul că nimeni nu poate fi constrâns să facă grevă sau să renunțe la ea, vă recomandăm ca în data de luni, 31 octombrie 2016, să nu se programeze operații, să nu se facă internări, să nu se elibereze rețete, cu excepția cazurilor de urgență care nu pot fi amânate.Facem apel la pacienți să amâne, pe cât posibil, prezentarea la unitățile medicale, în data de 31 octombrie 2016.Ne cerem scuze față de persoanele care vor fi afectate de greva noastră și îi rugăm să înțeleagă că revendicările noastre sunt pentru asigurarea unui act medical de calitate, făcut de un personal motivat corespunzător ce își desfășoară activitatea în condiții decente de lucru, cu respectarea normativului de personal, cu asigurarea stocului corespunzător de  materiale și medicamente necesare, adică cu dotări corespunzătoare.Liderii sau membrii de sindicat care participă la această acțiune trebuie să nu le fie teamă de faptul că unii spun că acestă grevă ar fi ilegală. Numai instanța de judecată se poate pronunța în acest sens”, au anunțat reprezentanții SANITAS.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Două avioane ale Armatei Române în timp ce supraveghează spațiul aerian al țării
10:45
Planul de Înzestrare a Armatei 2027-2036: Ce echipamente militare și drone cumpără România și cum sunt împărțite cele 9.700.000.000 de euro
Toto Dumitrescu  este dus la poliție
Analiză
10:00
Toto Dumitrescu scapă de pușcărie pentru părăsirea locului accidentului. Motivarea instanței, pe scurt: „A fugit, dar s-a căit”
MONDEN
Nadia Comăneci | Foto: Getty Images
12:24
Ce salariu ar avea Nadia Comăneci la PRO TV. A înlocuit-o pe Carmen Tănase în juriul de la „Românii au talent”
Adela Popescu joacă in serialul Fără Urmă
12:16
Ce serial românesc a programat Pro TV la aceeași oră cu Asia Express
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
08:43
Palatul Cotroceni, răspuns pentru HotNews: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Ultimele știri
Analiză
13:00
Castelul renascentist din Sibiu, unde acum 350 de ani s-a pierdut autonomia Transilvaniei, restaurat cu fonduri europene
12:57
Setarea ascunsă de pe iPhone care reduce răul de mișcare
12:44
Ce ar însemna independența Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord și cine ar fi șeful statului
12:41
Sam Altman le-ar da premiul Nobel lui Donald Trump și Xi Jinping. Cei doi lideri ignoră avertismentul „apocalipsei AI”
TRENDING
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
muzeul astra sibiu - proiectiul aurul apusenilor
12:39
Muzeul ASTRA din Sibiu lansează proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare” în încercarea de a transforma fostele zone miniere în trasee turistice
Imagine cu aviaone care rulează pe o pistă a aeroportului din Mumbai, India, având în prim-plan un Boeing 747
12:21
Ce înseamnă termenii pe care îi auzi în avion: mayday, turbulență, holding
O casă cu etaj și mansardă, într-o curte plină de trandafiri. Are gardul galben și acoperișul din țiglă roșie
11:36
O casă de 130 de metri pătrați, cu două terase și multiple anexe, se vinde în Banatul sârbesc cu 33.000 de euro
Aeroportul Internațional Incheon, Coreea de Sud
10:50
Coreea de Sud pariază pe jocurile video pentru a-și promova turismul. Peisajele dintr-un viitor joc vor fi reconstruite după locații reale
Peisaj urban și fațada unei biserici, Matera, Basilicata, Italia
09:45
Orașul european vechi de 9.000 de ani pe care trebuie să-l vizitezi în octombrie. Are temperaturi de 27°C și peisaje desprinse din basme
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare