De Valentina Postelnicu,

„Proiectul legii TVA zero, care e în Parlament în acest moment, pentru livrarea de locuințe pentru persoanele fizice are susținerea Guvernului. Dacă vorbim cu un finanțist, așa cum îi știm cu toții, care stau și doar adună plusuri și minusuri fără să vadă efectele secundare, prima impresie a unui finanțist e că o să avem un minus important la buget. Dacă, în schimb, vorbim de efectele într-un întreg domeniu, ceea ce înseamnă un impuls pe această piață, ceea ce înseamnă să începem să reducem acel deficit de aproximativ 1.000.000 de locuințe noi — e unul din puținele lucruri pe care le putem face în acest moment”, a spus Grindeanu, la Palatul Parlamentului, în cadrul unei dezbateri despre piața imobiliară în 2017.

El a precizat că Guvernul va da un punct de vedere pozitiv pe acest proiect de lege și va fi notificată și Comisia Europeană.

Premierul a admis că într-o primă fază, până va fi adoptat, proiectul ar putea crea incertitudine, dar și-a exprimat convingerea că el va duce la relaxare fiscală și va impulsiona piața imobiliară.

Liderul PSD Liviu Dragnea a depus în Parlament un proiect prin care propune TVA zero pentru vânzarea de locuințe și construcții sociale, dar și pentru publicitatea mass-media.

Proiectul de lege depus la Senat mai prevede majorarea plafonului până la care firmele sunt scutite de TVA de la 65.000 la 88.500 euro și eliminarea taxei TVA pentru livrarea de îngrășăminte și pesticide utilizate în agricultură.

Inițiatorul, liderul PSD Liviu Dragnea precizează în expunerea de motive, că aplicarea cotei zero de TVA pentru livrarea de locuințe sociale este o măsură care are în vedere sprijinirea sectorului serviciilor sociale, precum și facilitarea accesului populației la o locuință, fără suportarea TVA.

De aici s-a schimbat jocul Simonei Halep în finala de la Dubai. Ce i-a spus antrenorul
GSP.RO

De aici s-a schimbat jocul Simonei Halep în finala de la Dubai. Ce i-a spus antrenorul

Horoscop 23 februarie 2020. Taurii își reînnoiesc cercul de prieteni
HOROSCOP

Horoscop 23 februarie 2020. Taurii își reînnoiesc cercul de prieteni