Modificarea legii privind zădărnicirea combaterii bolilor a fost adoptată în timpul ședinței de Guvern din noaptea de marți. Este prima ordonanţă de urgenţă dată de Guvern, pe Justiţie, deşi în referendumul de anul trecut se interzicea modicarea legislaţiei penale prin Ordonanţă de Urgenţă.

„Cine nu respectă măsurile dispuse de autorități trebuie să știe că li se va întocmi dosar penal. Nu putem accepta ca cetățenii care sunt în situația de a fi izolați la domiciliu sau carantină să nu respecte aceste decizii, să umble și să riște sănătatea altora”, a anunțat premierul Ludovic Orban miercuri, într-o declarație de presă.

Vezi și: Ce pedepse și amenzi riști dacă nu respecți carantina și autoizolarea. România versus alte țări

Guvernul a majorat și pedepsele pentru falsul în declarații.

De asemenea, a fost introdusă și o nouă infracțiune: omisiunea de a da datele.

O femeie a auzit niște bătăi, sub pământ, la câteva zile după ce s-a prăbușit un bloc în 1977. A venit și Ceaușescu. Ce s-a întâmplat când a ajuns dictatorul
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a auzit niște bătăi, sub pământ, la câteva zile după ce s-a prăbușit un bloc în 1977. A venit și Ceaușescu. Ce s-a întâmplat când a ajuns dictatorul
Ce a făcut Ioana Băsescu imediat după ce a aflat că a fost condamnată. E șocant: 'Plânge de atunci'
Playtech.ro
Ce a făcut Ioana Băsescu imediat după ce a aflat că a fost condamnată. E șocant: 'Plânge de atunci'
Electricienii ucişi în apartamentul din Oneşti: Silviu - orfan de mamă, iar soţia lui Dan e asistentă în spitalul unde e internat ucigaşul
Observatornews.ro
Electricienii ucişi în apartamentul din Oneşti: Silviu - orfan de mamă, iar soţia lui Dan e asistentă în spitalul unde e internat ucigaşul
Horoscop 3 martie 2021. Fecioarele ar trebui să abordeze orice problemă cu mai multă seninătate
HOROSCOP

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat agresorul din Onești de forțele speciale
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat agresorul din Onești de forțele speciale
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Telekomsport
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)
PUBLICITATE