Guvernul a adoptat, joi, o Hotărâre de Guvern prin care se acordă în continuare ajutorul financiar pentru stimularea achiziției de calculatoare, denumit Euro 2020. Programul prevede că pot cere aceste bonuri doar elevii care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru de familie este de maximum 250 de lei.
“Pentru a sprijini copiii care în această perioadă desfășoară lecțiile în sistem online, guvernul a aprobat o hotărâre de guvern pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea legii privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționării de calculatoare - așa-numitul program Euro 200”, a anunțat, la Palatul Victoria, Ionel Dancă, șeful cancelariei prim-ministrului.
Pentru acest program, pot aplica elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani.
Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare.
Numărul estimat al beneficiarilor în 2020 este de 12.000