De la 1 iulie, organizarea de competiții sportive se va face cu participarea spectatorilor până la 50% din spațiul stadioanelor și sălilor de concurs, iar la concerte și festivaluri pot participa până la 2.500 de persoane.

Activitățile culturale, artistice și de divertisment vor putea fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de un mp pentru fiecare persoană.

Festivaluri cu un număr mai mare de 2.500 de oameni se vor putea desfălura cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp de participat, cu mască de protecție.

Evenimentele private, precum nunțile sau botezurile, se vor putea organiza cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise.

De asemenea, ele se pot cu un număr de maximum 300 de persoane în interior dacă se asigură o suprafeță de 2 mp pentru fiecare persoană, iar participanții sunt vaccinați, au un test negativ recent sau au trecut prin boală.

Hotarare CNSU nr 41 din 23 06 2021

Notă: Din hotărârea CNSU, Guvernula a eliminat articolul 2, iar articolul 1, alin. 4 a fost modificat în sensul că a fost introdusă necesitatea asigurării unei suprafețe de minimum 1 mp pentru fiecare persoană.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.