Guvernul francez „nu va ceda în fața violenței”, a spus Emmanuel Macron după protestele de joi față de reforma pensiilor

Comentează
Arhiva foto

Președintele francez, Emmanuel Macron, a condamnat violențele izbucnite la manifestațiile de joi, 23 martie, față de reforma pensiilor și a declarat că nu va ceda în fața acestor incidente, relatează AFP, citată de France 24 și Le Monde.

Liderul de la Paris se află sub presiunea de a găsi o cale de ieșire dintr-o criză care a culminat cu unele dintre cele mai grave violențe de stradă din Franța din ultimii ani, din cauza unei legi a pensiilor pe care a impus-o în Parlament fără a fi votată.

„Vom adopta cea mai fermă linie posibilă împotriva autorilor violențelor”, a spus Emmanuel Macron, într-o conferință de presă susținută vineri după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

În ceea ce privește imaginile cu polițiști atacând manifestanți, liderul francez a afirmat că „este întotdeauna dificil atunci când există momente de foarte mare tensiune”, adăugând că au fost transmise „mesaje foarte clare” privind „respectarea eticii”.

„Am văzut mai ales scene în care mulți dintre polițiștii noștri, jandarmii noștri au fost obiectul unor agresiuni total disproporționate din partea unor militanți extraordinar de violenți și echipați. Nu vom ceda în fața violenței”, a continuat Macron.

În același timp, grevele au provocat perturbări pe scară largă în numeroase domenii de activitate, însă Macron a promis că guvernul va continua „procesul democratic” pentru a legaliza reforma, care este în prezent examinată de cea mai înaltă autoritate constituțională din Franța.

„Reforma pensiilor se află în fața Consiliului Constituțional și este evident că vom aștepta decizia sa. Continuăm să mergem înainte, Franța nu poate fi în impas”, a declarat Macron.

Președintele francez a mai spus că este pregătit să discute cu liderii sindicali după ce Consiliul Constituțional va lua o decizie privind proiectul de lege.

„Am indicat disponibilitatea noastră de a avansa în chestiuni precum declinul profesional, sfârșitul carierei, reconversia profesională, dezvoltarea carierei, condițiile de muncă și remunerarea în anumite sectoare. Sunt la dispoziția sindicatelor mixte dacă doresc să vină să mă întâlnească pentru a face progrese pe toate aceste subiecte”, a adăugat Macron.

În contextul în care se așteaptă ca protestele să continue săptămâna viitoare, o vizită de stat planificată în Franța a regelui Charles al III-lea al Marii Britanii a fost amânată și va fi reprogramată pentru începutul verii, a precizat președintele francez.

Semnal de alarmă al Consiliului Europei privind violențele de la proteste

Între timp, Consiliul Europei a tras un semnal de alarmă în legătură cu „utilizarea excesivă a forței” în timpul protestelor din Franța.

„Condițiile în care se exercită libertatea de exprimare și de întrunire în Franța, în contextul mobilizării sociale împotriva reformei pensiilor, sunt îngrijorătoare. Au avut loc incidente violente, dintre care unele au vizat reprezentanți ai forțelor de ordine. Dar actele sporadice de violență ale unor manifestanți sau alte acte reprobabile ale altora în timpul unei demonstrații nu pot justifica utilizarea excesivă a forței de către agenții statului”, a transmis printr-un comunicat comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatović.

Ministrul de interne al Franței, Gérald Darmanin, a pus violențele și distrugerile de la protestele de joi seară pe seama elementelor de extremă-stânga prezente la manifestații.

Un bilanț prezentat de Darmanin indică 457 de persoane arestate pe tot teritoriul Franței pentru infracțiuni comise în timpul manifestațiilor și 441 de jandarmi și polițiști care au fost răniți ca urmare a violențelor.

Protestele de amploare au izbucnit în Franța din cauza nemulțumirilor cetățenilor legate de reforma pensiilor promovată de Emmanuel Macron. Printre prevederile cele mai contestate se numără creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, începând din 2030.

De asemenea, lucrătorii vor trebui să plătească contribuții suplimentare la sistemul național de pensii. Astfel, din 2027, ar trebui să lucreze 43 de ani, nu 42, pentru a beneficia de o pensie completă.

Foto: EPA, Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
18:23
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
15:30
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
MONDEN
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
17:00
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
Ioana State, Horia Brenciu si Smiley la Vocea Romaniei. FOTO/ Pro TV
15:23
Ioana State a făcut spectacol la „Vocea României” 2026. Cine dintre jurați s-a luptat pentru ea. „Sunt foarte fericită să primesc validarea asta”
POLITIC
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Ultimele știri
19:08
Franța a construit primul drum solar din lume. De ce, trei ani mai târziu, s-a dovedit o idee proastă
19:08
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Analiză
19:00
De ce trupele ucrainene luptă cu Rusia într-un deșert african, la 4.800 de kilometri de casă
18:00
Un tronson de tramvai se termină direct într-o groapă. Când se va relua circulația în estul Bucureștiului
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
17:30
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
17:22
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
15:36
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
15:11
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Doicești
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
Ilie Bolojan
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă