O decizie judecătorească dată publicității marți arată că guvernul din Grecia ar putea fi nevoit să restituie miliarde de euro pensionarilor ale căror drepturi au fost diminuate în timpul crizei financiare cu care s-a confruntat această ţară în deceniul trecut, relatează Agerpres.
Principala instanță administrativă a Greciei, Consiliul de Stat, a stabilit că unele dintre reducerile de pensii impuse în 2015-2016 nu au fost în conformitate cu legea, dar versiunea publicată a deciziei nu conţine detaliile exacte.
Încercând să transforme sistemul într-unul ”viabil”, Grecia a tăait pensiile în repetate rânduri în ultimii ani, deși a primit trei pachete de asistenţă financiară internaţională între 2010 şi 2015, scrie Reuters.
Mii de pensionari ale căror pensii au fost reduse cu până la 50% au iniţiat deja acţiuni în justiţie în legătură cu aceasta.
Kostas Bourlos, expert în piaţa muncii, a estimat costul potenţial al achitării de către stat a sumelor datorate pensionarilor la până la 3 miliarde de euro.