Preşedintele regiunii italiene Lombardia a declarat că guvernul a fost de acord să trimită armata în regiunea sa, pentru a impune respectarea regulilor de izolare de către populaţie, a informat agenţia Reuters.
Cererea de a fi folosită armata a fost acceptată. 114 soldaţi vor fi în teren în toată Lombardia. Nu sunt mulţi, dar este un lucru pozitiv", a anunţat Attilio Fontana, preşedintele regiunii Lombardia, potrivit Reuters.
Totodată, Lombardia, regiune puternic afectată de coronavirus, a solicitat guvernului să înăsprească restricțiile existente, care includ închiderea tuturor activităților comerciale neimportante și interzicerea adunărilor publice.
La acest moment, în lume sunt peste 254.700 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus şi peste 10.450 de morţi.
La nivel mondial, Italia ocupă primul loc privind numărul deceselor cauzate de coronavirus (peste 3.400), urmată de China (peste 3.245) şi Iran (peste 1.430).