„Se lucrează acum intens la o Lege a achiziţiilor strategice, care se va finaliza cu un proiect de lege, care va fi dezbătut în Parlament, care să aibă în mod nominal şi foarte clar în anexă investiţiile ce vor fi cuprinse în această procedură simplificată, în cel puţin trei domenii mari: infrastructură, energie şi apărare, cu nişte proceduri inspirate din ţările dezvoltate care nu au aceste întârzieri uriaşe în istorie”, a declarat Dragnea, la Timișoara.

Potrivit acestuia, proiectul legii achiziţiilor publice va putea fi lansat în dezbatere în maximum trei săptămâni, urmând ca în Parlament să fie adoptat pe o procedură rapidă, întrucât este nevoie de această lege pentru dezvoltarea României.

”După părerea mea, în maximum două-trei săptămâni proiectul de lege va putea fi lansat în dezbatere publică, urmând ca şi în Parlament să fie pe o procedură rapidă, pentru că este nevoie pentru toată dezvoltarea României de această lege. A apărut la un moment dat o industrie, o categorie a contestatarilor care întârziau orice investiţie, unii cu avantaje, alţii fără avantaje”, a afirmat Dragnea.

Premierul Sorin Grindeanu a precizat că sunt vizate prioritar trei mari domenii, respectiv Apărarea, Energia şi Transporturile. ”Se lucrează, termenul amintit este unul realist, astfel încât să putem trimite punctul de vedere al Guvernului astfel încât tot ceea ce se propune acolo să ajute la deblocare, dar şi respectând anumite reguli ale Comisiei Europene. Au existat discuţii cu Comisia Europeană”, a punctat și premierul Sorin Grindeanu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI