“Lucrăm asiduu la tot ce înseamnă îmbunătăţirea litoralului românesc şi ne axăm, în mod special, pe staţiunea Mamaia. Săptămâna trecută am relansat lucrările de reabilitare a promenadei de aici, un proiect de zece milioane de euro, care va fi finalizat în 2015. Se munceşte deja şi la noul videoclip de promovare a staţiunii, şi vă spun, în premieră, că subiectul principal nu va mai fi primarul Mazăre, ci ne dorim foarte mult să îl avem pe Gică Hagi”, a declarat Corina Martin (foto), preşedinta Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
“Regele” a primit deja propunerea, se pare că o îmbrăţişează, iar în primăvară se vor face şi filmările. Potrivit scenariului, Hagi va apărea jonglând cum numai el ştie cu mingea, iar, în final, va spune: “Welcome to Mamaia!”.
Una din cele mai mari valori ale sportului românesc din toate timpurile, Hagi este constănţean get-beget şi, în plus, e şi proprietarul unui hotel de lux situat în nordul staţiunii.
Autorităţile, dar şi asociaţiile care pun deja umărul la stabilirea strategiei pentru 2014 mizează pe popularitatea lui Gică Hagi, atât în România, dar şi peste hotare, astfel că turiştii vor fi atraşi să-i cunoască locul natal.
Pentru vara 2013, videoclipul de promovare a celebrului loc de distracţie de la malul mării l-a avut ca protagonist pe edilul Mazăre, care a cântat imnul împreună cu Loredana şi nu s-a sfiit să se afişeze în budigăi retro de salvamar, alături de câteva june alese pe sprânceană chiar de el.
Primarul s-a pregătit temeinic înaintea filmărilor, cu autobronzante şi... tatuaje. La fel ca şi cel precedent, imnul din 2014 al staţiunii va fi finanţat din noua taxă pe care o plătesc locuitorii şi firmele din Mamaia.
Primarul Radu Mazăre, a anunţat, zilele trecute, că în vara anul viitor municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia vor deveni platouri de filmare pentru o producţie internaţională cu multe vedete, iar printre actorii care joacă în peliculă se numără şi Gerard Depardieu (foto).
Edilul a declarat că a vorbit cu unul dintre producători şi, spre deosebire de alte filme făcute la noi, în acesta se vor menţiona exact numele locurilor unde se desfăşoară acţiunea, lucru care, spune primarul, înseamnă reclamă.