Sunt deja ani buni de când Dragoş luptă şi speră să învingă tumora cerebrală. De la 4 ani, cât avea când a fost diagnosticat cu meduloblastom de fosă craniană, bate spitalele însoţit de mama lui, mânată de nădejdea de a-şi vedea, în sfârşit, copilul vindecat.
În timpul scurs de la ultimul articol despre Dragoş, curele de citostatice au continuat în ritmul obişnuit.
A venit apoi rândul şedinţelor de recuperare de la Clinica Robănescu şi al analizelor periodice necesare pentru a afla, iar şi iar, situaţia tumorii. Iar veştile n-au fost deloc rele, tumora părea să fi dispărut.
Dar “moştenirea” ei a lăsat urme suficient de adânci în capacitatea de mişcare, de vorbire, de exprimare ale lui Dragoş încât să fie nevoie de cure de recuperare în diferite instituţii medicale.
Hai să-l mai ajutăm pe Dragoş! Băiatul a învins tumora cerebrală, însă are nevoie de recuperareAcum, în aprilie, Dragoş e aşteptat la Centrul de recuperare 1 Mai din Oradea, un loc ce aplică o paletă largă de terapii speciale, unde copiii sunt ajutaţi să regăsească “drumul” către mişcare, vorbire, exteriorizare, un drum rătăcit adesea în anii de luptă cu tot felul de maladii crude. Dar e vorba de trei săptămâni, fiecare zi de internare costând 20 de lei.
Adică, un necesar de cel puţin 400 de lei. Dar mama nu mai are de unde să tot scoată acest minim necesar, fie şi minimal, lună de lună, pentru toate drumurile, pentru subzistenţa zilnică.
De unde, până la urmă, când banii din propriul portofel, chiar număraţi de o sută de ori, nu vor fi niciodată mai mulţi?
Tocmai de aceea, orice ajutor financiar pentru Dragoş, indiferent cât de mărunt, e ca o zi de duminică pentru viaţa plină doar de griji şi lipsuri a acestui băieţel cu suflet de luptător.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.