Imagini cu momentul în care cele două ostatice sunt eliberate, publicate de Hamas. VIDEO

 23 comentarii

Hamas a eliberat vineri seară două femei americane pe care le-a luat ostatice pe 7 octombrie, mamă și fiică. Momentul eliberării a fost filmat de gruparea teroristă palestiniană, iar videoclipul a fost făcut public, transmite sâmbătă BBC.

Înregistrarea video, publicată de Brigăzile al-Qassam - aripa militară a Hamas, le arată pe cele două femei în timp ce sunt predate la granița Israelului cu Fâșia Gaza. Ele coboară dintr-o mașină, iar apoi sunt preluate de reprezentanți ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.

Natalie Raanan, 17 ani, și mama ei, Judith, 59 de ani, sunt primii prizonieri eliberați dintre cei cel puțin 200 de oameni luați ostatici de Hamas pe 7 octombrie, ziua când gruparea a lansat atacul-surpriză asupra Israelului, care a dus la războiul între Israel și Hamas. Cele două femei au fost eliberate prin medierea guvernului din Qatar, a confirmat vineri președintele SUA, Joe Biden.

Gruparea Hamas susține că mama și fiica au fost eliberate din „motive umanitare”.

Familia Raanan este din zona Chicago, iar cele două femei își vizitau rudele în kibbutzul Nahal Oz din sudul Israelului, situat la aproximativ 1,5 km de granița cu Gaza, când comunitatea a fost atacată de luptătorii Hamas, potrivit familiei lor.

Cele două femei, cu dublă cetățenie, israeliano-americană, locuiesc în Evanston, Illinois, în apropiere de metropola Chicago.

Unchiul lui Natalie, Avi Zamir, a spus că familia este „extrem de bucuroasă” de eliberarea lor, iar fratele lui Natalie a spus că îi va da surorii sale o îmbrățișare uriașă atunci când o va revedea.

„Când o voi revedea, cred că nu vor fi cuvinte pentru a exprima ceea ce se întâmplă. Va fi doar o îmbrățișare atât de mare, care va însemna mai mult decât toate cuvintele pe care ni le-am spune”, a spus Ben Raanan, fratele lui Natalie, pentru Times of Israel.

Cele două femei se află în prezent în grija Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), a anunțat purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (23)
  • Avatar comentarii

    mica 21.10.2023, 12:07

    Sa speram ca vom mai vedea asemena imagini si cu ceilalti prizonieri.

  • Avatar comentarii

    DMV75 21.10.2023, 12:23

    Intr-o zi se va afla pretul platit de Statele Ipocrite ale Americii pentru eliberarea celor 2 americance. Ma indoiesc ca poate crede cineva ca a fost doar din motive umanitare.Se apropie alegerile si orice vot in plus este bun. Dupa ce IDF va stoarce orice posibila informatie de la ele, vor fi timise acasa unde vor urma nesfarsite conferinte de preasa cu multumiri guvernului si mai ales presedintelui Biden.

  • Avatar comentarii

    Dragan1952 21.10.2023, 12:35

    Cu două flori nu se face primăvară trebuie să demonstreze cu mult mai mult pe termen lung!

  • Avatar comentarii

    durban22 21.10.2023, 13:11

    Ca de obicei americanii au prioritate, nu copii, batranii de bolnavi nici nu mai vorbim !!.

  • Avatar comentarii

    StanValentin1971 21.10.2023, 13:32

    Un prim pas spre normalitate...

ALTE ȘTIRI
Susținătorul lui Călin Georgescu. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
MONDEN
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:43
Donald Trump anunță că Rusia va trimite peste 1,8 milioane de tone de motorină către SUA și piața globală. Reacția lui Volodimir Zelenski
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...