Holera mon amour

Daca ati citit romanul lui Gabriel Garcia Marquez “Dragostea in vremea holerei”, aveti un motiv in plus sa nu va duceti sa vedeti filmul cu acelasi titlu regizat de britanicul Mike Newell. Newell (sau scenaristul sau, Ronald Harwood) au avut, mai intai, ideea proasta de a pune actorii (majoritatea, ne-anglofoni) sa vorbeasca engleza cu accent spaniol. Adica ceea ce, in alte filme (plasate in America Latina), era simplu “accident” episodic – un latino vorbind asa, mai “pitoresc”, pentru a te prinde ca e de-al locului (in caz ca culoarea pielii nu te ajuta) – devine, aici, regula; asta da o engleza masacrata sarguincios timp de doua ore si 19 minutele, in care te gandesti pe buna dreptate cum ar fi sunat “La vie en rose” (filmul despre Edith Piaf) vorbit intr-o engleza cu accent frantuzesc: probabil, cam ca “Ratatouille”… A doua idee proasta este de a o fi distribuit pe Giovanna Mezzogiorno (o italianca frumoasa, dar mediocra ca actrita) pentru a o interpreta pe Fermina – femeia casatorita fara dragoste cu un doctor (Benjamin Bratt) si punand la naftalina amorul ei pentru Florentino, baiatul de la telegraf (jucat mai intai de Unax Ugalde, apoi – trei sferturi din film – de Javier Bardem). Mezzogiorno face, saraca, totul ca la carte – iubeste, sufera, se plictiseste, apoi isi revine din plictiseala si mai iubeste o data… -, dar este o “performanta” adormitoare, in care parul ei care incarunteste este mai expresiv decat jocul ei. Culmea e ca nici Bardem (care e genial in “Nu exista tara pentru batrani”) nu face mare lucru in filmul asta! OK, are cateva scene de sex torid & nud (inclusiv la batranete), dar, cand il vezi, te gandesti doar sa nu-i cada ridurile lipite pe fata atunci cand saruta focos. (Singurii care se “scot” din filmul asta sunt John Leguizamo si Fernanda Montenegro, in rolurile parintilor celor doi.)

Dar problema cea mai mare a acestui film, care seamana cu un lung pliant turistic despre cultura latino (am uitat sa spun ca Shakira da din solduri, gutural, pe coloana sonora…), este kitschul. Este un kitsch care napadeste de peste tot, ca o floare carnivora; un kitsch “pios” – pentru ca oamenii astia (care au facut filmul) chiar si-au batut capul gandindu-se ca ii aduc un omagiu laureatului Nobel pentru literatura ecranizandu-i o carte. O telenovela ar fi fost la fel de buna.

Alex Leo Serban
Critic de film

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE