Libertatea: Cum a fost 2012 pentru tine?
Horia Tecău: Cel mai bun an din carieră. Am câştigat primul titlu de Grand Slam din carieră, la Australian Open, cu Bethanie Mattek-Sands, am câştigat primul Masters, la Cincinatti, cu Robert Lindstedt, i-am învins pentru prima dată pe celebrii fraţi Bryan, am intrat în topul primilor 10 jucători la dublu, iar toate aceste rezultate mi-au oferit şansa să fiu portdrapel la Olimpiadă. Au fost multe lucruri pe care îmi va fi greu să le depăşesc în 2013.
Cea mai dragă amintire de anul acesta?
Ca sentiment, ca emoţii, participarea la Olimpiadă, momentul acela în care am intrat pe stadion la deschidere, cu drapelul României în mână, e de departe cel mai emoţionant din cariera mea. Profesional, cel mai de succes moment a fost la Cincinatti, acolo unde am câştigat primul Masters, învingându-i pe fraţii Bryan.
Vinerea trecută ai apărut la “Dansez pentru tine”. Cum a fost?
Mult mai greu decât la tenis. La “Dansez pentru tine” am ajuns fără absolut nici o pregătire şi am început să repet de luni, timp de patru zile, cam 4-5 ore pe zi. Eu nu sunt un mare dansator, dar coregrafa a făcut minuni şi am reuşit să mă mişc foarte bine, iar Iulia (n.r. - Vântur) a fost fantastică în rol de parteneră.
Te-a perturbat faptul că relaţia cu Andreea Raicu a fost expusă?
Eu îmi continui viaţa, aşa cum o fac de fiecare dată, nu citesc ce se scrie despre mine, nu urmăresc. Îmi trăiesc viaţa, pur şi simplu.
Crezi că relaţia te va ajuta în vreun fel în cariera sportivă?
Nu ştiu! Nu sunt genul care să povestească despre viaţa sa sau despre persoana cu care are o relaţie.
I-ai cumpărat deja iubitei tale ceva de Crăciun, pentru că pleci în SUA şi te vei întoarce de-abia pe 23 în România?
(râde)Mai am timp, mai am timp...
Profitând de faptul că a avut liber în ultimele trei săptămâni, Horia Tecău n-a mai respectat regimul alimentar impus sportivilor de performanţă. “Recunosc că mi-am făcut de cap, am mâncat ce-am vrut. Şi de Crăciun, pe care îl voi petrece cu familia, pot face excepţie şi să mănânc preparate tradiţionale. Sarmalele îmi plac cel mai mult”, ne-a declarat, amuzat, tenismenu
497.956 $ a câştigat Horia în 2012 (1.409.690 $ în toată cariera)