O provocare astrală, care s-a conturat din 3 iunie și care va dura până pe 14 iunie, va pune într-o ecuație șubredă relațiile matrimoniale sau proiectele de căsătorie, ori va destabiliza căsniciile bazate pe compromis și suferințe înăbușite și toate parteneriale unde persistă numeroase motive de nemulțumire. Această opoziție dintre Kiron și Luna Neagră (în casa I a personalității Fecioarelor), la grad fix, va primi între 8 și 10 iunie „contribuția” destabilizatoare a Lunii care va accentua aceste discrepanțe și care va pune în evidență noi motive de îngrijorare. Conduita nativilor va fi marcată de supărare sau de revoltă dar, în mare parte, vor reuși să se abțină, să facă față situației onorabil, fără să declanșeze sau să amplifice conflictul. În sinea lor însă, conștientizând riscurile și pagubele ce ar decurge, se va produce o radicalizare și vor hotărî să găsească o rezolvare rapidă și decentă. Dinspre dușmanii ascunși și rivalii neidentificați pot veni atacuri la persoană. Între 11 și 12 iunie nativii se pot enerva din cauza complicațiilor care se nasc în jurul unei oportunități ori al unui beneficiu scontat pe punctul de a fi pierdut, drept care vor fi obligați să depună eforturi pentru a salva sau recupera acest avantaj material. Venus va îmblânzi multe reacții organice violente ce se pot instala pe fondul muncii, oboselii sau suprasolicitării.

Vezi toate zodiile aici:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.