Hoți de tot râsul la Iași | Un tânăr și-a băgat în bucluc prietenii după ce s-a pozat alături de ei cu telefonulPe 8 iunie, pe pagina de Facebook a unui cetăţean din Danemarca (foto) au apărut nu mai puţin de 22 de poze cu tânărul care i-ar fi furat telefonul şi prietenii săi. Danezul a intrat în posesia fotografiilor pentru că bărbatul care i-a furat telefonul nu a dezactivat conexiunea pe care mobilul o avea cu un cont online al proprietarului, iar toate pozele au ajuns automat şi în calculatorul acestuia. “Hei, tu, cel care ai «împrumutat » telefonul meu, nu vrei să mi-l dai înapoi ? Îmi dau seama că eşti tu, fiindcă am multe dintre pozele făcute de tine. Uite unele dintre ele… La ce te gândeai?“, a scris danezul Bjarne Neiiendam pe pagina de Facebook.

A fost deschisă o anchetă

În doar trei zile, postarea a fost distribuită de 6.300 de ori. Poliţiştii români încearcă acum să ia legătura cu victima. “Noi facem verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt. Încercăm să luăm legătura cu cetăţeanul danez să vedem dacă a depus plângere, dacă telefonul i-a fost furat şi pe teritoriul cărei ţări s-a petrecut fapta”, a declarat Anca Vijaic, purtător de cuvânt IPJ Iaşi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.