Un subofiter de la Politia Municipiului Cluj a tras doua focuri de arma pentru a convinge un infractor sa se predea. Cu toate acestea, necunoscutul a reusit sa scape de urmaritor, insa fara prada.
In dimineata zilei de joi, in jurul orei 9.30, mai multe persoane necunoscute au dat o spargere intr-o locuinta de pe strada Tarnita, din Cluj. Bunurile furate, aparate electronice in valoare de cateva zeci de milioane de lei, au fost dosite intr-un boschet din apropiere. Seara, pe la 11.30, unul din spargatori a revenit la locul faptei pentru a lua prada, insa in momentul in care "indesa" captura intr-o sacosa si-a facut aparitia un politist. Acesta din urma l-a somat pe infractor sa se predea, insa necunoscutul nu l-a bagat in seama. In momentul in care politistul a tras un foc de avertisment in plan vertical, infractorul a luat-o la goana. Nici cea de-a doua somatie cu un nou foc de avertisment nu a fost mai convingatoare, fugarul reusind in final sa se faca nevazut.