Un hoț care a pătruns într-un apartament din Râmnicu Vâlcea a plecat cu portofelele locatarilor și un telefon mobil. A găsit și cheia autoturismului familiei, așa că a furat și mașina.
Tânărul de 19 ani a luat ce a găsit de valoare în locuință, adică portofelele și un telefon mobil. Cum a găsit și cheia mașinii, nu a avut de făcut decât să apese pe telecomandă la plecare ca să identifice vehiculul. S-a suit la volan și dus a fost, dar a fost identificat și reținut de polițiști în scurt timp. Tânărul de 19 ani este din comuna Galicea.
„În fapt, în noaptea de 28/29 mai, tânărul ar fi pătruns în locuința unui bărbat din municipiul Râmnicu Vâlcea, de unde ar fi sustras 2 portofele ce conțineau acte și bani, un telefon mobil, cheile unui autoturism care era parcat în fața blocului, precum și autoturismul în cauză” au precizat polițiștii, potrivit gazetavalceana.ro.
Tânărul a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul de Investigații Criminale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.