Un puternic parfum antic
Grecia este renumită pentru apele sale ireale, plajele întinse, rocile impunătoare şi vestigiile acaparante, sau pentru poveştile sale mirifice, însă insula Kos are un renume mare în întreaga lume, vestită pentru faptul că vechile oraşe sunt atât de bine conservate, iar îmbinarea dintre istoria vremurilor demult trecute este atât de bine realizată cu modernitatea oraşelor încât până şi parfumul antic este simţit în vilele luxoase din Kos.
Sate cocoţate sus în vârf de munte
Insula părintelui medicinei, Hipocrate concurează la egal cu multe alte destinaţii exotice din lume, iar satele cocoţate în vârf de munte, cum ar fi Kardamena fac deliciul celor care iubesc şi muntele şi marea!
În Kardamena vei putea vizita multele ruine antice păstrate cu sfinţenie şi te vei putea bucura de priveliştile ameţitoare deasupra mării, vei asculta cântecele păsărelelor şi vuietul vântului, vei putea atinge norişorii pufoşi încât vei simti că îţi pierzi capul printre ei şi vei învăţa reţete tradiţionale greceşti de la binevoitorii locuitori.
Un alt sat tradiţional din Kos,  destul de micuţ dar încărcat cu multe valori istorice este Zipari, aici vei putea vizita biserica Ayios Pavlos (Sfantul Paul) o construcţie impunătoare şi somptuoasă unde îţi vei putea regăsi liniştea sufletească, dar în acelaşi timp îţi vei pune o mie de întrebări despre cum a fost realizată această frumoasa construcţie.
Atât satele montane cât şi staţiunile de la malul mării fac din insula Kos un loc în care mulţi turişti din întreaga lume aleg să îşi petreacă vacanţele de vară şi nu numai, iar tradiţiile păstrate ani la rândul care încă sunt menţinute cu cea mai mare grijă şi dragoste, sunt ca cireaşa de pe tort pentru turiştii pasionaţi de cultură.
Madalina Isar
Sejur Kos Grecia
Hotel Mitsis Blue Domes 5*- de la 598 euro-persoana, transport cu avionul, transferuri, 7 nopti de cazare cu all inclusive, asistenta turistica. Detalii pe www.gullivertours.ro , call center 021/794.75.07

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO
Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI