Avocatul kenyan Felix Kiprono a apărut în presa din țara sa și și-a manifestat interesul pentru a deveni ginerele lui Obama. "Sunt interesat de ea încă din 2008", a declarat bărbatul. Acesta a adăugat: "Am mărturisit acest fapt celor din familia mea şi ei sunt pregătiţi să mă ajute pentru a strânge darul propus".
Felix Kipron a mai spus: "Îi scriu acum o scrisoare lui Obama (...). Sper că ambasada va transmite mesajul. Am avut deja mai multe contacte cu ambasadorul american. Oamenii ar putea crede că sunt interesat de banii familiei (Obama), dar nu este cazul. Dragostea mea este reală".
Kenyanul a încheiat în același ton visător: "Vom duce o viaţă simplă. O voi învăţa pe Malia să mulgă vaca, să prepare ugali şi mursik, la fel ca femeile kalenjin".
Malia Obama are 17 ani și este născută chiar de Ziua Americii, pe 4 iulie.
Foto: EPA