Imagini impresionante în oraşul Concencion din Chile. Un câine credincios refuză să plece de lângă stăpânul lui, chiar şi după ce acesta a murit. Patrupedul stă zeci de minute lângă trupul neînsufleţit, aşteptând parcă o mângâiere din partea acestuia.
Animalul, pe nume Doki, a fost fotografiat ce echipajul de salvare chemat la faţa locului, în timp ce păzea cadavrul stăpânului său.
Leonardo Valdes (23 de ani) era împreună cu patrupedul său, pe stradă, când a fost lovit de o maşină şi a murit. Credincios, Doki a stat lângă stăpânul său până în momentul în care trupul neînsufleţit al acestuia a fost ridicat şi dus la morgă.
Imaginile, postate pe Facebook, au strâns sute de comentarii, mulţi fiind atât de impresionaţi de suferinţa câinelui, încât s-au oferit să îl adopte.