Anil Barela, un indian de 12 ani, înghiţise peştele de 9 centimentri lungime, care în loc să ajungă în stomac, a fost inhalat într-unul dintre plămâni. Se pare că băiatul se juca pe malul unui râu când s-a întâmplat totul. Mai mult, printre copii localnici se pare că înghiţirea peştilor vii este un joc obişnuit. Numai că în cazul lui Anil, peştişorul a intrat... pe unde nu trebuia, potrivit thesun.co.uk.
Medicii au optat pentru operaţie în cazul băiatului, după ce acesta a înceăput să se sufoce.
"Peştele era viu şi şi-a dat ultima suflare după bronhoscopie. Băiatul nu mai putea respira decât foarte puţin, pentru că ambii plămâni erau afectaţi", a declarat doctorul Pramond Jhawar.
Totul s-a terminat însă cu bine, iar viaţa băiatului a fost salvată.
Video: LiveLeak.com