Imaginile solidarității românești: scene în care cei care îi primesc plâng cu bătrânii refugiați în brațe
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ana Micor, 73 ani, a trecut împreună cu Daniel, nepotul de 16 ani pe care-l creștea la Slatina, și nu știe ce să facă mai departe. „Oare am făcut bine că am fugit?” e o întrebare care rezumă momentele de derută ale multora dintre cei 10.000 de refugiați de război care au trecut granița României.
Cuprins:
Lacrimi și bunătate. Asta au simțit o bunică și nepotul ei de 16 ani care au fugit, sâmbătă, din Ucraina. „Pentru băiat o fac. Moșul meu nu a vrut să plece, a rămas acolo. Eu am venit cu el, mama lui nu a mai venit de mulți ani acasă, trăiește departe, în Slovacia”, ne-a spus Ana Micor din Slatina, primul sat ucrainean de la graniță, plin de etnici români. Așa ca ea.
Pentru început, Ana și Daniel au rămas blocați după sosirea în vama Sighet. Nu știau unde să meargă. Singura variantă era o prietenă veche din Sarasău, sat aflat nu departe de Sighet, dar femeia era foarte bolnavă și nu putea primi pe nimeni.
<strong>În cele din urmă, familia Micor - nepotul și bunica - au găsit o cazare care să-i primească. O pensiune de lângă Sighetu Marmației, din satul Iapa, chiar în drumul spre Satu Mare.</strong>
„Oare am făcut bine că am fugit?”, a spus, pe drumul spre cazare, Ana Micor. „Nu știu, mă gândesc. Să nu îi zică ceva lui moșul meu. Că e acolo rămas”.
Mai fermă la telefon: „Nu mă întorc!”
Soții Micor au 73 de ani. Nepotul, 16 ani, a terminat cele 9 clase. Tăcut peste măsură și rușinos, a primit o cartelă de telefon de la voluntarii aflați la graniță și i-a dat un bip ziaristului Libertatea, „să știți de noi”.
În același timp, din semnalul ucrainean de telefon care zbate peste graniță, Ana primea apeluri de la vecinele rămase acolo. „Nu mă întorc, nu mă întorc! Am trecut deja, nu mai vin înapoi”, era mult mai fermă la telefon femeia. „Sunt cu Daniel, nu pot”.
Oftând, femeia repeta că singurul bărbat care mai ajuta gospodăria, un unchi de-ai lui Daniel, a fost chemat la oaste. „După ce a plecat și el, ne-a fost de înțeles că nu mai e de stat în Ucraina”, adaugă bătrâna.
Toți au izbucnit în plâns
La sosirea la Iapa, cei doi au fost primiți de o angajată profund emoționată. Femeia le-a arătat două camere și apoi, având femeia din Ucraina alături, a izbucnit în plâns.
Ana a izbucnit și ea în plâns. Și toată lumea de acolo, de la reporteri la copil. Cele două s-au luat în brațe.
„N-am cuvinte, n-am cuvinte”, a spus angajata.
Încearcă să-l trimită în Slovacia
Ce o să facă cei doi mai departe? Bunica speră la înțelegere din partea mamei care s-a înstrăinat de copil și vrea ca tânărul să plece la ea, în Slovacia.
„Dar nu știm nimica acum. Eu nu știu ce să fac. Eu am plecat mai mult pentru copil. Cum să plece copil de 16 ani singur. Nici nu îl lăsa singur să treacă la graniță”, a adăugat femeia.
Angajații pensiunii s-au oferit să-i ajute să găsească ceva „pentru mai departe”.
Însă, în noaptea asta, familia Micor nu va mai dormi acasă. Ci la camera cu numărul 11 din locul unde oamenii i-au luat în brațe.
