Atac armat la o universitate din Ohio! Autorul atacului a fost identificat. Pista terorismului nu este exclusă

Comentează
Arhiva foto

Atac armat la o universitate din Ohio, Statele Unite. Cel puțin zece persoane au fost rănite, dintre care una se află în stare critică, relatează CNN. Studenții au fost sfătuiți de autorități "să se adăpostească, să fugă, să lupte cu atacatorul". După aproximativ o oră și jumătate, autorul atacului a fost împușcat de autorități, în urma unei operațiuni masive.

UPDATE 23.20: Autorul atacului de la universitatea din Ohio a fost identificat drept un tânăr în vârstă de 18 ani, de origine somaleză. Autoritățile au anunțat că numele acestuia este Abdul Razak Ali Artan. Cu toate acestea, motivul atacului este încă investigat de oamenii legii.

UPDATE 19.30: Autorul atacului armat a fost împușcat de autorități, în urma unei operațiuni la care au luat parte zeci de polițiști. Motivul atacului este încă necunoscut, însă autoritățile au declarat că pista terorismului nu a fost exclusă. Potrivit CNN, atacatorul a lovit mai întâi cu mașina mai mulți studenți, înainte să înjunghie câteva persoane.  În total, zece persoane au fost internate, dintre care nouă sunt în stare stabilă, iar una în stare critică.

Anterior, presa americană a scris că autorul atacului a atras mai multe focuri de armă, însă acestea ar putea să fi fost trase de ofițerii care încercau să-l oprească pe suspect.

UPDATE 18.30: Polițiștii americani au afirmat că locul este din nou sigur, iar studenții pot ieși din adăposturi. Între timp, bilanțul a crescut la nouă victime, relatează Reuters. Motivul atacului rămâne încă neclar, însă două persoane ar fi fost implicate. Un suspect a deschis focul, în timp ce al doilea a înjunghiat mai multe persoane.

UPDATE 18.00: Zeci de polițiști se află la fața locului, în timp ce presa americană scrie că ar putea să fie mai mulți atacatori. Cu toate acestea, informația nu a fost confirmată de autorități. Astfel, potrivit unei televiziuni locale, un suspect a fost împușcat de autorități, în timp ce un alt atacator este căutat acum de polițiști.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fusatoday%2Fvideos%2F10154092937825667%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

UPDATE 17.45: Cel puțin opt persoane au fost transportate la spital, relatează NBC News. Dintre acestea, o persoană se află în stare critică. Motivul atacului armat este încă neclar.

&lt;blockquote class="twitter-tweet" data-lang="en"&gt;&lt;p lang="en" dir="ltr"&gt;Several people transported to hospital after report of active shooter at Ohio State University &lt;a href="https://t.co/5Vo4Z7PfCB"&gt;https://t.co/5Vo4Z7PfCB&lt;/a&gt; &lt;a href="https://t.co/TADe71lYYZ"&gt;pic.twitter.com/TADe71lYYZ&lt;/a&gt;&lt;/p&gt;&amp;mdash; CNN Breaking News (@cnnbrk) &lt;a href="https://twitter.com/cnnbrk/status/803264777929695232"&gt;November 28, 2016&lt;/a&gt;&lt;/blockquote&gt;
&lt;script async src="//platform.twitter.com/widgets.js" charset="utf-8"&gt;&lt;/script&gt;

Mai multe focuri de armă s-au auzit în zona campusului, iar la scurt timp numeroase echipaje de poliție au apărut la fața locului. Totodată, studenții aflați în campus au fost sfătuiți să fugă, să se adăpostească, să lupte cu atacatorul, potrivit unui mesaj publicat pe rețelele de socializare.

"Un bărbat înarmat se află în campus. Fugiți, ascundeți-vă, luptați! Încercați să vă adăpostiți în nordul campusului" au afirmat serviciile de urgență ale univeristății.

&lt;blockquote class="twitter-tweet" data-lang="en"&gt;&lt;p lang="en" dir="ltr"&gt;PHOTO: Students barricade door to classroom amid incident at Ohio State University. &lt;a href="https://t.co/KGuP6ey7OI"&gt;https://t.co/KGuP6ey7OI&lt;/a&gt; &lt;a href="https://t.co/RFWdypDjCt"&gt;pic.twitter.com/RFWdypDjCt&lt;/a&gt;&lt;/p&gt;&amp;mdash; ABC News (@ABC) &lt;a href="https://twitter.com/ABC/status/803265178569674752"&gt;November 28, 2016&lt;/a&gt;&lt;/blockquote&gt;
&lt;script async src="//platform.twitter.com/widgets.js" charset="utf-8"&gt;&lt;/script&gt;

“Colegul meu de cameră și cu mine am auzit trei-patru focuri de armă. Imediat după aceea am văzut câteva echipaje de poliție și ambulanțe cum sosesc vizavi de campusul nostru”, a afirmat un student.

Un alt student a scris pe o rețea de socializare că atacatorul ar fi fost capturat, însă informația nu a fost confirmată de autorități.

&lt;blockquote class="twitter-tweet" data-lang="en"&gt;&lt;p lang="en" dir="ltr"&gt;Active shooter at Ohio State believed to be down &lt;a href="https://t.co/5igDfUkqTf"&gt;pic.twitter.com/5igDfUkqTf&lt;/a&gt;&lt;/p&gt;&amp;mdash; NOT SC Cleveland (@SC_ClevelandNOT) &lt;a href="https://twitter.com/SC_ClevelandNOT/status/803255163758714880"&gt;November 28, 2016&lt;/a&gt;&lt;/blockquote&gt;
&lt;script async src="//platform.twitter.com/widgets.js" charset="utf-8"&gt;&lt;/script&gt;

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală