După ce Guvernul a anunțat, sâmbătă seară, noile măsuri restrictive în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului în România, Emanuel Soare, prefectul de Argeș, posta pe pagina sa de pe o rețea de socializare un mesaj prin care iniția o campanie de ajutorare a persoanelor afectate de Covid-19.
Cuprins:
La cateva minute după ce Guvernul a făcut publica Ordonanța Militară, cu noile măsuri pentru prevenirea și combaterea coronavirusului, Emanuel Soare făcea următoarea postare:
Aproape intantaneu, au apărut și comentariile:
Prefectul de Argeș ne spune să donăm, dar să nu stăm acasă! Mi se pare incredibil. Nu ne recomandă să stăm acasă. Oare șeful lui, ministrul Vela, știe despre asta?Comentarii pe marginea demersului prefectului:
Libertatea l-a contactat astăzi pe Emanuel Soare, 44 de ani, instalat prefect de Argeș luna trecută, pe 4 februarie 2020.
-Domnule prefect, cum pot ajunge oamenii să aducă produse la sediul Prefecturii, în condițiile ordonanței militare de aseară?
- Încercăm să ne axăm pe varianta de donații prin sms. Vom găsi o modalitate. Oricum, cred că ne încadrăm la acele acțiuni de susținere a persoanelor vârstnice, în nevoie, ca motiv de iesit pe stradă. Vom vedea. Ideea e că vrem să adunăm donații mari de la companii, nu neapărat de la persoane individuale.
-În județul Argeș nu era înregistrat până vineri nici un caz de îmbolnăvire cu Covid-19, cum e acum?
- Nu mai putem comunica cifrele. Suntem bine, momentan. Crește numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu, dar avem suficiente locuri pentru carantină. Supraveghem câteva mii de persoane în izolare, rezolvăm cazurile sociale din izolare, cei care care nu au posibilități. Facem tot ce ține de noi, atât instituțional, cât și uman.
Primul caz de infectare cu COVID-19 în Argeș a fost depistat vineri la un bărbat de 46 de ani, aflat de o zi în carantină, a informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
Vineri, în Argeş erau în carantină 81 de persoane, în alte 1.945 de cazuri fiind impusă izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.
-Zilele trecute, cap de afiș în presă a fost nunta aceea de la Borlești, la care au participat 300 de persoane.
Le-am ”destructurat” petrecerea, organizatorul evenimentului a fost amendat, nu au fost probleme. Sperăm să nu apară alte cazuri de infecție.