Viața în Marea Britanie a unui cuplu de românce gay: „N-avem cum să salvăm România pe care ne-o dorim noi”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În cea de-a doua parte a poveștii celor două românce gay care s-au mutat în Marea Britanie pentru a se putea căsători, acestea vorbesc despre cum s-a schimbat viața lor în Regat și despre cum nu se vor mai întoarce niciodată să trăiască în România.
Cuprins:
- O viață accelerată într-o suburbie engleză
- „Era viața noastră care se discuta acolo”
- Referendumul a fost boicotat
- „Era grija normală pentru bunăstarea partenerei de viață în caz că aș fi pățit ceva”
- Căsătoria între cupluri de același sex legală în 16 țări din Europa
- „N-avem cum să salvăm România pe care ne-o dorim noi”
- „Nu poți să scapi decât dacă fugi”
- „Nu vreau să duc nicio luptă, vreau doar să-mi trăiesc viața liniștită”
- Acest articol a fost realizat în parteneriat cu Pulitzer Center. Elena Stancu este bursieră în cadrul programului Persephone Miel Fellowship 2021.
Diminețile de duminică sunt leneșe în Tamworth, unde sunt 15 grade Celsius și plouă de câteva zile, deși e august. Ella și Crina s-au obișnuit cu clima din Marea Britanie și urmăresc pe internet starea vremii din București, unde sunt temperaturi de peste 40 de grade.
Ella pregătește micul-dejun – sandvișuri cu ouă prăjite – și al doilea rând de cafele. Îmi arată cana ei preferată, pe care a primit-o de la colegii de serviciu din Birmingham și pe care scrie „Keep Calm I’m a Lesbian”.
În mod normal, duminica ar continua renovarea casei, dar ieșirea noastră din carantină e un pretext bun pentru o plimbare prin orașul Tamworth, pe care n-au avut timp să-l viziteze.
O viață accelerată într-o suburbie engleză
De când s-au mutat în Anglia, acum doi ani și jumătate, viața lor s-a accelerat: au închiriat un apartament în Sutton Coldfield, o suburbie a orașului Birmingham, Ella a început un job nou într-un domeniu nou, s-au căsătorit pe 25 aprilie 2019, au vândut apartamentul din București, au luat un credit și au cumpărat o casă în Tamworth, s-au mutat și au început s-o renoveze, apoi a venit lockdown-ul și n-au mai apucat să-și cunoască vecinii și să viziteze orașul.
Ne plimbăm prin parcul castelului din Tamworth, iar Ella și Crina se țin de mână, un gest care are pentru ele o valoare mai mare decât s-ar gândi trecătorii. „M-a șocat când am ajuns prima oară în gara din Birmingham și curcubeul era peste tot”, povestește Crina. „În România, dacă pui un curcubeu undeva, iese scandal că faci propagandă homosexuală.”
În Birmingham, am observat și noi bannerele și steagurile curcubeu din gară și diverse obiecte colorate de mobilier stradal. Ne-am făcut poze în fața Monumentului Diversității din Piața Victoria, care ilustrează siluetele a 25 de persoane reale, de diverse etnii și orientări sexuale. Marea Britanie permite căsătoria între cuplurile de același sex din 2014.
„Era viața noastră care se discuta acolo”
Românii sunt ortodocși, așa cum se declară aproape 90% dintre aceștia, iar Biserica Ortodoxă are o puternică influență în politica din România, reușind să oprească orice inițiativă privind recunoșterea legală a cuplurilor gay din ultimii ani.
În 2015, trei milioane de români au semnat o inițiativă cetățenească care cerea modificarea definiției familiei din Constituția României, astfel încât aceasta să menționeze explicit că familia e formată din bărbat și femeie. Voluntari ortodocși, catolici și neoprotestanți, precum și diverse asociații religioase s-au implicat activ în strângerea semnăturilor.
În mai 2016, semnăturile au fost depuse la Parlament, împreună cu o propunere legislativă de revizuire a Constituției. Societatea civilă a denunțat această ințiativă drept un demers „fără miză legislativă”, care urmărea să stigmatizeze persoanele LGBTI din România.
Asta s-a și întâmplat în următorii doi ani, până la referendumul de modificare a Constituției, care a avut loc pe 6 și 7 octombrie 2018. În orașe s-au instalat bannere ilegale, cum ar fi cele din Timișoara care spuneau că, dacă nu mergi la vot, homosexualii îți vor fura copiii, în școli s-au distribuit materiale de propagandă cu mesaje similare, iar preoții au vorbit în biserici despre „boala homosexualității”.
„Era viața noastră care se discuta acolo”, spune Crina. „Mi-e scârbă de politicienii care îți aruncă ție viața la tomberon pentru că au de câștigat niște voturi.”
Referendumul a fost boicotat
„Trebuia să găsești un inamic comun”, spune Ella. „Găsește pe unii care sunt slabi și n-au cum să se coalizeze, pentru că sunt speriați, și ai o țină sigură. Fiind atât de obișnuit să te ascunzi, e un act de curaj să te expui ca să te reprezinți.”
Referendumul a fost boicotat și doar 21,1% din populația României s-a prezentat la vot, așa că pragul minim de validare de 30% nu a fost atins. Mulți au spus că eșecul referendumului nu înseamnă o deschidere a românilor față de comunitatea LGBTI, ci un vot împotriva PSD, partidul care era la guvernarea la momentul respectiv și care l-a organizat ca să atragă atenția de la modificarea legilor Justiției.
PSD voia să modifice legea grațierii și să amendeze Codul penal în favoarea membrilor de partid cu dosare penale, ceea ce a provocat protestele anticorupție din perioada 2017-2019, când sute de mii de români au ieșit în stradă. Printre ei s-au numărat Crina și Ella, care au protestat la -15 grade Celsius îmbrăcate în pantaloni de schi, ținând în mâini pancarte cu mesaje precum: „Parlament de mafioți”, „Atenție! Borfași în libertate!”, „Fără penali! Jos guvernul”, și „Monstruoasa coaliție atentează la justiție”.
„Era grija normală pentru bunăstarea partenerei de viață în caz că aș fi pățit ceva”
„Înainte să plecăm din țară, România fierbea”, spune Ella. „Eram toți acolo [la proteste] și parcă nu-ți venea să zici că vrei să pleci din țară, parcă ți-era rușine să-i lași pe toți baltă în tranșee.”
„Au fost momente când simțeai în jurul tău energia supărării, a disperării și a dorinței de schimbare”, spune Crina. „Când vedeai că sunt atât de mulți, aveai speranța că se poate.”
Dar relația lor nu era recunoscută legal și nici nu aveau vreo speranță că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții lor. Casa lor era trecută pe numele Crinei și aceasta s-a hotărât să-și facă testamentul, dar a aflat că rudele primesc oricum o parte din moștenire, în ciuda dorinței exprimate de decedat, potrivit legii din România care prevede „o rezervă succesorală”.
„Era grija normală pentru bunăstarea partenerei de viață în caz că aș fi pățit ceva – niște chestii la care ți-e silă să te gândești la 30 de ani”, spune Crina. „Despre drept de decizie în caz de boală nici nu mai zic. Sunt multe lucruri pe care le împărtășești cu partenera de viață, pe care părinții poate nu le știu despre tine, și totuși statul lasă decizii de genul ăsta la latitudinea lor.”
Căsătoria între cupluri de același sex legală în 16 țări din Europa
Un raport din 2021 al Asociației ACCEPT, realizat în parteneriat cu Consiliul Europei, arată că România le refuză drepturi de bază familiilor homosexuale: dreptul la decizie medicală, dreptul de proprietate comună și de moștenire, dreptul ca partenerul să fie coasigurat la serviciile publice de sănătate, dreptul la pensia de urmaș, dreptul la zile de concediu în caz de deces sau de boală gravă a partenerului. Legea din România interzice explicit ca partenerii de același sex să adopte copilul adoptat al partenerului.
Crina s-a interesat în ce țări din Europa s-ar putea căsători – căsătoria între cuplurile de același sex este legală în 16 țări din Europa, iar Elveția urmează să fie cea de-a șaptesprezecea. Au ales Anglia, pentru că amândouă vorbeau limba engleză fluent și puteau să-și găsească de lucru, deși aveau niște temeri legate de Brexit.
În mai 2018 a plecat Crina, iar Ella i s-a alăturat în octombrie, la o săptămână după ce referendumul „pentru familie” a eșuat. Pentru ele nu mai conta.
„N-avem cum să salvăm România pe care ne-o dorim noi”
Ella și Crina fac parte dintre cei 1.067.200 de cetățeni români care au aplicat pentru statutul de rezident în Marea Britanie în cadrul procedurii EU Settlement Scheme, destinată cetățenilor europeni.
„Văd pe Facebook că acum trei ani postam chestii politice din România și mă întreb cine e fata aia”, spune Crina. „Ne-am pierdut speranța de schimbare. N-avem cum să salvăm România pe care ne-o dorim noi.”
„Atunci când era proaspătă plecarea, încă mai urmăream știrile din România, încă mai simțeam fierberea aia de după protestele la care am participat, încă mai simțeam că contează”, spune Ella. „Până când mi-am dat seama că viața mea n-o să mai fie niciodată în România. Poate că n-o să fie în Anglia, dar cu siguranță n-o să mai fie în România.”
Ella și Crina sunt îngrijorate de consecințele economice și sociale ale Brexitului. Pe de o parte, sunt fascinate de societatea multiculturală pe care au descoperit-o aici – la Ella la serviciu lucrează persoane originare din India, China, Iran, Polonia, Țările Baltice și diverse țări din Africa. Pe de altă parte, au observat că unele produse din supermarket s-au scumpit, iar uneori le deranjează întrebarea „De unde ești?”.
La un fast-food cu Fish and Chips din cartier, proprietarul le-a întrebat de unde sunt pe un ton nepotrivit. Când i-au răspuns că din România, acesta s-a mirat și le-a zis: „You picked up good English” (Ați prins o engleză bunicică). Ella și Crina au început să învețe engleza din grădiniță, dar bărbatului nu i-a trecut prin cap că o vorbeau de dinainte de a se muta în Marea Britanie.
„Nu poți să scapi decât dacă fugi”
Pe 15 august 2021, Ella și Crina au mers la primul Pride organizat în orașul Tamworth și la primul Pride de când trăiesc în Anglia. E mai degrabă o petrecere cu spectacole drag queen la barul The White Lion din oraș. Mulți tineri și adolescenți, familii cu copii, steaguri, baloane, îmbrăcăminte colorată, voie bună și normalitate.
„Ce plictisitor e la ei”, glumește Ella.
În România, Pride a fost însoțit întotdeauna de o contra-manifestație organizată de Noua Dreaptă, o grupare ultra-naționalistă, creștin-ortodoxă, de extremă dreapta, care există în România și în Republica Moldova.
Marșul Diversității din București a fost de multe ori scena unor acte de violență: șase tineri au fost bătuți în 2006, după ce au plecat de la marș, fără ca agresorii să fie pedepsiți. În 2007, 150 de protestatari homofobi i-au atacat pe participanți și pe polițiștii care asigurau ordinea cu pietre, coșuri de gunoi, sticle, bucăți de caldarâm și petarde. În 2017, un tânăr care purta bretele în culorile curcubeului a fost bătut la metrou de un grup de patru-cinci persoane.
Pe 14 august 2021, când a avut loc Marșul Diversității la București, Noua Dreaptă a organizat o contra-manifestație la Patriarhie. Participanții au ținut în mâini icoane, au fost însoțiți de preoți ortodocși, au spus rugăciuni, au cântat imnuri religioase și au scandat „Europa, continent creștin”. Ei au cerut interzicerea evenimentelor Pride și a educației sexuale în școli.
„Nu vreau să duc nicio luptă, vreau doar să-mi trăiesc viața liniștită”
Ella și Crina spun că evenimentele organizate de Noua Dreaptă nu le mai întristează la fel de mult ca atunci când trăiau în România. „Am făcut multă curățenie mentală”, spune Ella. „Nu mai sunt supărată pe chestii din România pe care am ales să le las în urmă, că de-aia sunt aici. Nu vreau să duc nicio luptă, vreau doar să-mi trăiesc viața liniștită.”
Discutăm cu Ella și Crina despre implicarea comunității LGBTI în societatea românească și despre consecința faptului că multe persoane gay se ascund. „Le ceri să fie primii și nu e ca și cum toată lumea va arunca cu confetti și gata, we’re out. Ar fi frumos, dar hai să fim serioși. Nu poți să scapi decât dacă fugi”, spune Ella.
„În mentalul colectiv e în continuare atât de șocant și atât de greu de acceptat, încât asta nu face decât să te expună mai mult, să fii arătat cu degetul. Și cu ce te ajută asta în relația ta, în viața ta de zi cu zi? Eu n-aș fi vrut să fiu deschizător de drumuri în România, pentru că ar fi însemnat să duc o luptă pe care nu mi-o doresc.”
După ce s-au căsătorit în Marea Britanie, Crina a mers la Evidența Populației în București ca să-și schimbe buletinul. I-a arătat unei funcționare certificatul de căsătorie: „Eu m-am căsătorit în UK cu o femeie. E ceva ce trebuie să luați la cunoștință? Se trece undeva?”. Femeia a privit-o cu compasiune și i-a răspuns: „Din păcate, căsătoria nu e recunoscută, îmi pare rău, dar sper să reușiți la un moment dat să rezolvați și chestia asta”.
*Am decis să folosim în articol doar prenumele ca să le protejăm pe Ella și pe Crina.
