În județul Suceava a fost confirmat cel de-al patrulea caz de îmbolnăvire cu virusul West Nile, în luna august. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 69 de ani, din comuna Ilișești, care a fost diagnosticat joi cu virusul provocat de înțepătura țânțarului, potrivit News Bucovina.
Pacientul s-a prezentat la spital cu suspiciune de meningită, iar prezența virusului a fost confirmată de rezultatele de laborator. Acesta este cel de-al patrulea caz confirmat luna aceasta. Conform medicilor, starea bărbatului este bună, urmând să fie externat zilele următoare.
Recent, trei pacienţi, cu toţii trecuţi de 80 de ani, au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava cu infecţie cu virusul West Nile. Unul dintre ei a murit, altul se află în stare gravă, internat la Terapie Intensivă.
Pacienţii din judeţul Suceava în cazul cărora a fost confirmată infecţia cu virusul West Nile au vârste de 81, 83, respectiv 88 de ani. Aceştia au ajuns la spital prezentând simptome precum febră, cefalee, sindrom confuzional.
„Au fost diagnosticaţi cu meningită, caz în care pentru identificarea agentului patogen se face puncţie cu recoltare de lichid cefalorahidian (LCR ). În urma analizei LCR-ului s-a identificat virusul West Nile la toţi trei pacienţii”, au declarat reprezentanţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, la începutul acestei săptămâni.
Virusul West Nile poate cauza o boală neurologică fatală la oameni, deși 80% dintre persoanele infectate nu au niciun fel de simptome.