MENIU CAUTĂ
13 Feb. 2019 19:02 , de Cristina Sterian

Încă un posibil caz de medic fals, în Galați. O tânără care apare că lucrează în Marea Britanie s-a prezentat la un birou de traduceri cu o diplomă falsă!

Distribuie

Poliția Galați face anchetă în cazul unei tinere din oraș, care în septembrie 2018 a mers la un birou de traduceri autorizate pentru a legaliza o diplomă de licență care ar fi fost emisă de Facultatea de Medicină a unei universități din București. Pentru că documentul respectiv le-a ridicat mari suspiciuni traducătorilor, aceștia au anunțat imediat Poliția.

Cercetările au fost declanșate după ce angajații unui birou de traduceri autorizate au sunat la Poliția Galați sesizând că o gălățeancă de 33 de ani a solicitat traducerea și legalizarea mai multor documente, între care o diplomă de licență de Facultatea de Medicină care ar fi fost emisă de o universitate din București.

„În luna septembrie a anului trecut, un birou de traduceri autorizate a făcut o sesizare la secția 2 Poliție Galați cu privire la suspiciunea unui fals: o diplomă de licență emisă de o universitate din București pentru Facultatea de Medicină, alături de alte documente false ale aceleiași persoane. Este vorba despre o tânără de 33 de ani din Galați, care a mers la biroul respectiv și a solicitat traducerea si legalizarea documentelor. S-a întocmit dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale. S-a început urmărirea penală in rem și se continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați”, a declarat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Gabriela Costin.

Sursa citată a precizat că nu poate spune despre ce universitate este vorba.

Până acum, tânăra a fost audiată la Poliție și de asemenea a fost făcută o expertiză a documentelor.

Surse de presă susțin că deocamdată nu există probe că tânăra ar fi fost cea care a falsificat diploma de licență, ci doar că ea s-ar fi folosit de de acest document.

Oricum, ancheta este în plină desfășurare. Cercetările trebuie să stabilească și dacă femeia s-a folosit de document, dacă profesează ca medic sau cadru sanitar pe baza diplomei suspectate a fi false.

Pe Facebook, femeia din Galați vizată de ancheta Poliției apărea că ar lucra ca doctor la Spitalul Universitar NHS din Nottingham, Marea Britanie.


Citește și:

Falsul medic ginecolog de la Spitalul Județean Ilfov n-a dat Capacitatea, a intrat la liceu cu media 1,68 și s-a retras din școală în clasa a IX-a! Mărturii ale pacientelor operate de ea

Facultatea de Medicină a descoperit diploma reală falsificată de „ginecologul” de la Spitalul Ilfov: „Îi aparține unui absolvent de jurnalism din 2008, iar Raluca Bîrsan a folosit niște ștampile false”

Comentarii