Pompierii au intervenit, sâmbătă, în Buftea, județul Ilfov, la un incendiu masiv cu degajare mare de fum, focul fiind, se pare, pornit de la niște deșeuri aprinse, informează Digi 24.
Incendiul avansează rapid spre calea ferată și, în măsura în care pompierii nu vor putea limita flăcările, este posibil să fie blocată circulația trenurilor în zonă.
Din primele informații, incendiul s-ar putea propaga și la unele locuințe din apropiere.
„Inițial, incendiul de vegetație uscată se manifesta pe o suprafață de 20.000 mp. Problema este că s-a extins în apropiere de calea ferată. Am notificat și autoritatea feroviară din cauza flăcărilor și a fumului și urmează ca CFR să ia măsurile pe care le consideră necesare. Incendiul a fost localizat pe Bulevardul Muncii din Buftea”, a transmis, pentru Libertatea, Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București - Ilfov.
La fața locului au fost trimise, inițial, patru echipaje de pompieri. Potrivit ISU București-Iflov, alte trei echipaje au fost alertate și trimise în zonă pentru sprijin.
Din cauza amplorii incendiului, ulterior s-a mai cerut ajutorul a încă două autospeciale de stingere și a unui echipaj SMURD.
„Au fost alertate nouă autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului”, a anunțat ISU București - Ilfov.