Incendiu la o hală de băuturi alcoolice de pe Bulevardul 1 Decembrie. Este pericol de explozie, pentru că în interiorul depozitului este posibil să existe butelii. UPDATE 17:03: Incendiul care a mistuit o hală de băuturi alcoolice pe bulevardul 1 Decembrie 1918) a fost lichidat, după ce pompierii au luptat cu flăcările aproape patru ore.
UPDATE ora 13:45. În incendiu nu sunt victime. Ard cauciucuri, paleți și sticle de vin pe o suprafață de circa 1000 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat și nu mai sunt posibilități de propagare.
UPDATE ora 13:30. În acest moment acționează 11 autospeciale, o autospecială CRBN (destinată intervenției în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice și radiologice și pentru decontaminarea personalului de intervenție și a celui afectat), 3 autoscări, un echipaj de descarcerare și două ambulanțe. În vecinătatea halei sunt mai multe depozite și există posobilitatea ca flăcările să se propage, a informat Adrian Marin, purtător de cuvânt ISU București-Ilfov.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F236215875884%2Fvideos%2F10155076316715885%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="316" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>
Incendiul se manifestă la fosta fabrică Faur Poarta 4, cu degajări mari de fum, a declarat Adrian Marin, purtător de cuvânt ISU București-Ilfov. La fața locului s-a acționat inițial cu 3 autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare și o autoscară.
Se estimează că este afectată o suprafață de 2000 de metri pătrați, astfel că dispozitivul de stingerea fost suplimentat, iar în prezent numărul autospecialelor de stingere care intervin este 7.
[gallery columns="4" ids="1976273,1976272,1976271,1976297"]
Știre în curs de actualizare.